Noua producție Netflix, lansată marți, constă în opt episoade în care ducesa de Sussex este surprinsă în timp ce gătește și se ocupă de grădinărit în California.
Spre deosebire de documentarul „Harry & Meghan” sau de faimosul interviu acordat realizatoarei Oprah Winfrey în 2021, acest nou serial pare să se distanțeze de melodramele legate de familia regală britanică.
Totuși, abordarea sa a fost taxată de critici, care consideră că show-ul nu are un conținut semnificativ, ci doar o glorificare a propriei imagini. „Meghan invită diverși oameni în pretinsa ei casă”, notează jurnaliștii de la Daily Telegraph, subliniind că serialul a fost filmat într-o vilă de lux închiriată special pentru această ocazie. „Invitații îi spun mereu cât este ea de genială. Și asta se întâmplă timp de opt episoade”, mai adaugă publicația britanică.
Critici dure: „O călătorie a egoului”
Reacțiile negative nu au întârziat să apară, iar mai multe publicații prestigioase au exprimat opinii tranșante despre această producție. The Times a criticat expunerea luxului ostentativ de care Meghan Markle se bucură, remarcând că fosta actriță afișează „bogăția extremă și stilul de viață incredibil de exclusivist ca și cum acestea ar fi accesibile pentru toată lumea”.
Revista americană Variety merge chiar mai departe, numind serialul „o călătorie a egoului, care nu merită urmărită” și criticând presupunerea că publicul va fi automat interesat de ceea ce face Meghan, indiferent de conținut. „Nu este suficient pentru a justifica durata serialului”, afirmă jurnaliștii americani.
Un alt detaliu care a atras atenția a fost o scenă în care Meghan Markle o corectează pe actrița Mindy Kaling în legătură cu felul în care i se adresează. „E atât de amuzant că tu continui să îmi spui Meghan Markle. Doar știi că eu sunt acum ducesă de Sussex”, a declarat soția prințului Harry, un moment care a fost perceput de mulți drept un alt exemplu de autoimportanță exagerată.
Tot pe vesteazilei: „Căsătoria” lui Mihai Bendeac: Comedia care a cucerit România și Netflix-ul
Strategia de marketing a cuplului Sussex: succes sau eșec?
După despărțirea de familia regală britanică în 2020, Meghan și Harry au încercat să-și construiască o carieră independentă, monetizându-și povestea de viață. Contractul lor cu Netflix, evaluat la 100 de milioane de dolari, a generat până acum documentarul „Harry & Meghan”, dar și alte proiecte care nu au avut același impact.
Tot mai multe semne indică faptul că interesul publicului pentru cuplul Sussex este în scădere. În 2023, platforma Spotify a anulat podcastul lui Meghan Markle, considerat de critici drept „inutil”. Totodată, un documentar recent despre pasiunea prințului Harry pentru polo a fost slab primit de public, obținând un scor de doar 25% pe Rotten Tomatoes.
Lista de proiecte nereușite ridică întrebări despre viitorul ducelui și ducesei de Sussex în industria divertismentului. Dacă inițial lumea părea fascinată de povestea lor, se pare că dorința de a rămâne în lumina reflectoarelor fără un conținut relevant începe să-i îndepărteze chiar și pe cei mai fideli fani.
Urmărește-ne și pe Google News
Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter
MENȚIUNE:
Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.