Înainte să apară deserturile „spectaculoase”, în multe case exista un reper simplu: Albă ca Zăpada. Nu striga după atenție, dar o primea oricum. Un strat fin, apoi altul, foi care par cuminți, și o aromă care te prinde din prima — aceea de lămâie, curată și ușor tăioasă, fix cât trebuie.
Mulți îi spun și „Lămâiță”, iar numele acesta nu e întâmplător: crema e cea care dă tonul, în timp ce foile țin totul „în picioare”. Doar că, deși pare o prăjitură liniștită, Albă ca Zăpada nu iartă graba. Totul stă în pași mici, făcuți la timp, și în câteva detalii pe care le simți abia când tai prima felie.
De ce Albă ca Zăpada se întoarce pe masa de Crăciun
Albă ca Zăpada are genul de gust care nu obosește: dulce echilibrat, aciditate discretă, textură moale, dar cu stratificare clară. E desertul care merge atât după o masă grea, cât și lângă o cafea, când bucătăria e încă plină de mirosuri de sărbătoare.
Și mai e ceva: prăjitura asta te obligă să fii atent. Nu e complicată, însă are „reguli”. Dacă le respecți, iese exact cum trebuie — cu foi care nu se sfărâmă la tăiere și cremă care rămâne mătăsoasă, nu grea.
Ingrediente pentru foi
150 ml ulei
3 ouă
150 g zahăr
1 plic amoniu stins în 10 ml oțet
un praf de sare
făină cât cuprinde
Ingrediente pentru cremă
250 g unt
100 g amidon alimentar
300 ml lapte
2 ouă
150 g zahăr
zeama și coaja rasă de la o lămâie
vanilie
Cum o faci, fără să te încurci în foi și cremă
Începe cu crema: pune la încălzit 250 ml lapte. Separat, într-un bol, amestecă zahărul, amidonul și ouăle, apoi subțiază cu aproximativ 50 ml lapte rece, până obții o compoziție netedă. Când laptele fierbinte începe să urce, toarnă amestecul în cratiță și ține focul mic, amestecând continuu — aici se face diferența dintre o cremă catifelată și una cu cocoloașe.
Când crema s-a îngroșat și a dat în clocot, ia-o de pe foc și mut-o într-un bol, ca să se răcească mai repede. Abia după ce nu mai e fierbinte, bate-o cu untul moale, apoi adaugă zeama, coaja de lămâie și vanilia. Ținta: o cremă aerată, fină, care se întinde ușor.
Pentru foi, amestecă într-un vas încăpător uleiul, zahărul, ouăle, amoniul stins și sarea, până când zahărul nu se mai simte. Încorporează făina treptat, doar cât să obții un aluat potrivit de ferm, dar întinzibil. Nu îl frământa inutil: dacă îl muncești prea mult, foile se întăresc.
Împarte aluatul în patru bucăți egale. Întinde fiecare foaie cât mai uniform și coace-le pe dosul tăvii, într-un cuptor încins, în jur de 10 minute, până prind ușor culoare. După coacere, lasă-le să se răcească și păstrează-le ordonate — ajută enorm la asamblare.
Construiește prăjitura simplu: foaie, cremă, foaie, cremă, până ajungi la patru foi și trei straturi de cremă. La final, apasă ușor cu o tavă sau un obiect mai greu, câteva minute, ca straturile să se așeze egal. Pentru porții curate, folosește un cuțit bine ascuțit, trecut scurt prin apă caldă, iar deasupra păstrează varianta clasică: zahăr pudră.
Și acum, detaliul pe care mulți îl află prea târziu: Albă ca Zăpada nu se grăbește. Are nevoie de minimum 24 de ore la rece ca foile să se înmoaie și aromele să se așeze, iar amoniul își face exact rolul — abia atunci prăjitura devine, cu adevărat, „de acasă”.