Certificatul de handicap permanent a ajuns, în sfârșit, într-o zonă în care regulile nu mai par un labirint: criteriile medicale aprobate de Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății vin cu o abordare mai clară, mai „pe dovezi”, care schimbă felul în care se vorbește despre permanență.
„Noile criterii medicale aprobate de Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății stabilesc pentru prima dată o listă clară și detaliată a bolilor cronice care pot conduce la obținerea unui certificat de handicap cu valabilitate permanentă.”
Impactul nu e doar administrativ. În spatele unei semnături și al unui termen de valabilitate stau ani de drumuri, reevaluări și decizii care pot schimba complet traiul de zi cu zi. Tocmai de aceea, actualizarea vine într-un moment în care sistemul a fost pus sub o presiune tot mai mare, inclusiv în contextul în care a fost invocată o condamnare a României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului legată de această zonă.
Mai mult, schimbarea e prezentată ca o ruptură de trecut: se vorbește despre un interval lung – 23 de ani – de la reglementări care au rămas reper în spațiul public, deși realitatea medicală și socială a evoluat între timp.
De ce „permanent” nu mai înseamnă ce credea toată lumea
În practică, una dintre cele mai mari confuzii a fost mereu aceeași: oamenii pornesc de la ideea că un diagnostic „greu” ar trebui să ducă automat la permanență. Noile criterii schimbă așteptările și obligă la o lectură mai atentă: nu orice situație se încadrează din prima, iar pentru unele cazuri traseul are pași intermediari.
În această logică, apar mai clar delimitate situațiile în care valabilitatea poate fi stabilită de la început versus cele în care este nevoie de confirmări succesive. Iar aici apare elementul care ține publicul în tensiune: aceeași boală poate fi încadrată diferit, în funcție de cât de stabilă este evoluția și de ce arată documentele medicale.
În spatele formulărilor „tehnice” se ascunde o realitate simplă: pentru persoana evaluată, diferența dintre o valabilitate limitată și una permanentă înseamnă, de multe ori, ani întregi fără stresul reevaluărilor repetitive. De aceea, criteriile pun accent pe dovezi – investigații, markeri, evoluție în timp – și pe o imagine completă, nu pe o singură hârtie.
Cum se acordă valabilitatea permanentă: praguri, a doua evaluare și „linia” de timp
Cea mai sensibilă nuanță este diferența dintre acordarea de la prima evaluare și acordarea abia la a doua evaluare. Pentru unele situații, permanența poate fi decisă imediat; pentru altele, criteriile cer încă o trecere prin comisie, tocmai ca să fie confirmat că starea rămâne severă în ciuda tratamentului sau că sechelele s-au stabilizat.
Asta înseamnă că „linia” de timp devine parte din evaluare: nu doar ce ai pe foaie, ci și cum se vede, în mod obiectiv, că lucrurile nu se mai întorc la normal. Iar pentru cei care se pregătesc de dosar, mesajul e limpede: contează consistența actelor medicale și felul în care ele arată același tablou de la o etapă la alta.
În final, regula care face diferența – și care explică de ce lista și condițiile au devenit mai previzibile – este că permanența nu se sprijină doar pe eticheta unei boli, ci pe măsura în care afectează viața de zi cu zi și pe caracterul ireversibil al limitărilor, așa cum reiese din dovezile medicale și din evoluția în timp.