De ani buni, românii au fost învățați să-și țină „zile negre” în conturi: un depozit, un cont de economii, o rezervă care să nu depindă de nimeni. Doar că, în spatele liniștii de pe extrasul de cont, se conturează un nou reflex fiscal: statul se uită mai atent la sumele care stau, cuminți, în bancă.
Nu e vorba de un zvon aruncat la colț de internet, ci de o schimbare discutată în termeni de proiect și de măsuri fiscal-bugetare, cu impact clar asupra celor care au strâns mai mult decât media. Iar ceea ce pare o simplă ajustare de procente poate deveni, pentru unii, diferența dintre „am pus deoparte” și „plătesc pentru că am pus deoparte”.
În același pachet de idei apare și o mutare care îi va interesa pe cei care trăiesc din investiții sau care își rotunjesc veniturile din distribuiri. Formularea este rece, administrativă, dar efectul e direct: cota urcă, iar pragurile devin linia de demarcație dintre două Românii financiare.
Cine simte primul schimbarea și de ce se vorbește despre „prag”
Dincolo de titlurile care aprind discuțiile, miza reală e mai subtilă: nu toți deponenții sunt tratați la fel. Proiectul descrie o separare între economiile obișnuite și economiile considerate „mari”, iar această etichetă schimbă modul în care sunt taxate sumele din conturi.
Mesajul care se conturează este că pentru cei mai mulți români, mecanismul de impozitare ar rămâne apropiat de ceea ce știu deja. Însă pentru cei care depășesc plafonul, statul pregătește o cotă mai apăsată, aplicată într-un mod care poate da calculele peste cap atunci când suma nu mai e doar „rezervă”, ci devine țintă fiscală.
În paralel, proiectul care discută economiile din bănci nu se oprește aici. În aceeași logică de „strângere” a veniturilor la buget, apare și o majorare la dividende, descrisă explicit în document:
„Se propune majorarea cotei de impozit de la 10% la 16% pentru dividendele distribuite între persoane juridice române, din considerente fiscal-bugetare.”
Tradus pe înțelesul tuturor: dacă ai venituri care vin din distribuiri, dacă ai o firmă sau dacă ești atent la randamentele tale, te poți trezi că planul pe 2026 arată diferit față de 2025, chiar dacă tu nu schimbi nimic în comportamentul tău financiar.
ANAF, popriri și „cele 90 de zile” care schimbă tot
În acest tablou, autoritățile atrag atenția și asupra unei zone care sperie rapid orice deponent: poprirea. Dacă apar datorii neplătite, ANAF poate ajunge să blocheze conturi și venituri, inclusiv salarii sau pensii, după o perioadă în care contribuabilii au timp să își stingă debitele înainte de executare.
La fel de sensibilă este și relația cu banca atunci când un credit intră în întârziere. După un anumit număr de zile, lucrurile se pot rupe brusc: creditul poate deveni scadent anticipat, iar întreaga sumă ajunge să fie cerută dintr-odată. În acest context, vocea unui specialist punctează presiunea timpului:
„Consumatorii trebuie să fie proactivi și să comunice cu instituția de credit înainte de a trece cele 90 de zile critice. O discuție poate preveni blocarea conturilor și executarea silită”, a explicat Norel Moise, redactor-șef la Piața Financiară, pentru capital.ro.
Toate aceste piese — economii, praguri, cote mai mari, popriri, întârzieri — se leagă într-o imagine simplă: 2026 poate fi anul în care diferența dintre disciplină financiară și vulnerabilitate se măsoară nu doar în bani, ci și în reguli.
Concret, proiectul indică faptul că, începând cu 1 ianuarie 2026, cei care au în conturi peste 100.000 de euro ar urma să plătească un impozit de 16% pentru sumele economisite, în timp ce pentru deponenții cu economii sub acest prag ar rămâne, cel mai probabil, cota actuală de 10%; în același timp, impozitul pe dividende ar urma să crească de la 10% la 16% tot din 2026.