În liniște, un proiect legislativ deja depus în Senat încearcă să rezolve o problemă pe care mulți o trăiesc, dar puțini o numesc cu voce tare: epuizarea care se acumulează zi după zi, până când munca începe să „mănânce” totul în jur.
Inițiativa apare pe fondul unui nivel tot mai ridicat de stres la locul de muncă și propune, pentru prima dată, un cadru legal separat care să stabilească responsabilități clare, nu doar recomandări frumoase. Numele care împinge proiectul înainte: Irineu Darău, cel care insistă că miza e prevenția, nu sancțiunea.
„Scopul ei este exclusiv prevenirea epuizării profesionale.”
Dincolo de formulări, mesajul este simplu: dacă problema e ignorată, recuperarea devine grea, iar riscul de recidivă rămâne. Iar când cineva ajunge la limită, efectele nu se opresc la un singur om—se simt în echipe, în ritm, în rezultate.
Proiectul vine și cu un semnal social greu de trecut cu vederea: inițiatorul a indicat că inițiativa a strâns susținerea a peste 10.000 de persoane. În traducere liberă, subiectul nu mai e de nișă.
De ce apare această lege acum
Epuizarea profesională (burnout) este descrisă drept o stare asociată activității de la job, apărută după un stres prelungit și intens. În România, presiunea crește mai ales acolo unde volumul de muncă e mare, termenele sunt strânse, responsabilitatea apasă constant, iar contactul cu publicul nu se întrerupe nici când „ziua e gata”.
Problema reală, în forma de azi, nu e doar că oamenii obosesc. Ci că, fără un cadru legal, prevenția a depins aproape exclusiv de inițiativele voluntare ale angajatorilor, iar salariații au rămas cu puține instrumente juridice atunci când suprasolicitarea devine rutină.
Ce se schimbă pentru angajatori
Informare anuală, nu ocazională: angajatorii ar urma să își informeze, în fiecare an, angajații despre riscurile de epuizare profesională și despre metodele de prevenire—nu ca excepție, ci ca standard.
Riscurile psihosociale intră în evaluarea generală: proiectul prevede includerea acestor riscuri în evaluarea de ansamblu a riscurilor la nivelul unității. Practic, tema nu mai rămâne „invizibilă” în documente.
Plan anual pentru companiile cu peste 50 de salariați: pentru firmele care trec acest prag, apare obligația de a elabora un plan anual de prevenire și de a face o evaluare specifică a riscurilor psihosociale. Cu alte cuvinte, nu e suficient să spui că „îți pasă”, trebuie să arăți cum.
Mecanism intern și confidențial: angajații ar trebui să poată semnala situații de epuizare profesională printr-un canal intern confidențial. Adică un mod clar de a ridica problema fără frica de expunere sau etichetare.
Sprijin psiho-emoțional plătit: proiectul vorbește despre suportarea, parțial sau integral, a costurilor pentru pachete de sprijin psiho-emoțional profesional—o mutare care transformă „grija” din slogan în resursă reală.
În plus, proiectul introduce, în mod facultativ, posibilitatea unui concediu plătit special pentru refacere profesională, distinct de concediul de odihnă, acordat după criterii stabilite prin lege, pentru prevenire sau recuperare în caz de burnout.