O schimbare aparent „tehnică”, dar care atinge direct salariul de la finalul lunii, a aprins discuții în birouri, în spitale și în online. Nu e vorba doar despre hârtii și proceduri, ci despre încredere: cât de ușor se poate strica echilibrul dintre dreptul real la tratament și suspiciunea că sistemul e folosit ca scurtătură.
În mijlocul acestei furtuni, numele lui Alexandru Rogobete apare constant, pe același ton: explicații, cifre, comparații cu alte țări și promisiuni că vor exista nuanțe acolo unde medicina nu acceptă soluții „la grămadă”. Doar că tocmai aceste nuanțe sunt cele care lipsesc din discuțiile de zi cu zi, unde oamenii vor un singur lucru: să știe ce se schimbă și de ce.
De aici începe paradoxul. Pentru unii, orice înăsprire în zona concediilor medicale sună ca o pedeapsă colectivă. Pentru alții, e singura cale de a opri „punțile” care apar din senin, fix lângă weekenduri și sărbători, fără ca sănătatea să fie motivul real. Iar pentru medicii de familie și specialiști, presiunea e dublă: pe de o parte, pacientul, pe de alta, suspiciunea că fiecare semnătură poate deveni țintă.
Cum s-a strâns șurubul și de ce s-a ajuns aici
În spatele scandalului e o întrebare pe care nimeni nu o rostește direct, dar toți o simt: cine plătește nota atunci când sistemul e împins spre limită? În ultimul an, tema concediilor medicale a tot revenit în spațiul public, ca un barometru al frustrărilor. Nu doar pentru că sunt mulți oameni bolnavi, ci și pentru că există percepția că numărul de zile „luate pe hârtie” nu reflectă mereu realitatea.
În discuțiile oficiale, accentul cade pe ideea de descurajare și pe semnalul trimis celor care ar folosi concediul medical ca instrument de conveniență. Tocmai de aceea, când un subiect de genul acesta ajunge în prim-plan, reacțiile sunt extreme: unii se tem că vor fi loviți tocmai cei vulnerabili, alții cer controale mai dure și sancțiuni.
Iar între cele două tabere stă un detaliu care schimbă complet atmosfera: un calendar clar și un set de reguli care nu mai pot fi ocolite prin interpretări.
Ce se spune despre excepții și cum se schimbă jocul în practică
În paralel cu tensiunea, a apărut și promisiunea că nu toată lumea va fi tratată identic. S-a vorbit despre cazuri medicale în care lipsa de la serviciu nu e un „moft”, ci o consecință a tratamentului, a internărilor repetate sau a terapiei care te scoate din ritmul normal de viață.
Alexandru Rogobete a lăsat de înțeles că aici se vor face diferențe, tocmai pentru că există boli în care „o zi” nu e un număr, ci o etapă dintr-o schemă de tratament. Totuși, până când regulile ajung pe masa tuturor, rămâne nervul principal: momentul în care schimbarea intră în vigoare și cum se aplică, efectiv, pe fluturașul de salariu.
Legea prevede că, din 1 februarie 2026, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, măsura fiind explicată ca o frână pentru concediile fictive. Ministrul a invocat un impact bugetar major, arătând că astfel de practici au costat 1,2 miliarde de lei în 2025 și a subliniat că există modele similare în UE:
„În multe țări din UE, prima, a doua și chiar a treia zi de concediu medical nu sunt plătite de nimeni. (…) Portugalia nu plătește primele două zile. În Franța nu se plătesc primele două zile. În Belgia, în funcție de tipul de asigurare, nu se plătește prima, a doua sau a treia zi”
și, despre fenomen, a punctat:
„S-a dovedit peste tot că se abuzează de ele.”
Tot el a precizat că vor exista excepții pentru anumite situații, inclusiv în cazuri precum pacienții oncologici sau cei cu talasemie, iar normele de aplicare urmează să fie făcute publice înainte de intrarea în vigoare.