Cea mai puternică rugăciune – așa descrie Părintele Calistrat Psalmul 142, text biblic spre care îndeamnă atunci când apăsarea, boala sau tulburarea par de neclintit. Rugăciunea, spune el, „tămăduiește rănile sufletului”, aduce grabnică însănătoșire, are grijă de cel bolnav și îl păstrează sănătos pe cel neatins de suferință, ajutând totodată la alungarea necazurilor.
În rânduiala Bisericii, Psalmul 142 este rostit la Utrenie și la începutul Acatistelor. El face parte din așa-numitele rugăciuni începătoare și, potrivit rânduielii, este urmat de Psalmul 50. Pentru mulți credincioși, aceste pasaje biblice devin un sprijin atunci când caută luminare, întărire și iertare.
Ce spune Părintele Calistrat despre Psalmul 142
Mesajul central subliniat de duhovnic este unul de încredere și smerenie: omul se așază înaintea lui Dumnezeu cu nădejde, cere ajutor, își recunoaște limitele și își predă voia în mâinile Sale. În această cheie, Psalmul 142 este privit ca o rugăciune de vindecare și izbăvire, care deschide drumul spre liniștirea minții și a inimii.
Potrivit tradiției liturgice, citirea lui la începutul slujbelor are rolul de a așeza rugătorul într-o stare de ascultare și pocăință, înainte de a continua cu cereri și mulțumiri. De aici și recomandarea frecventă de a-l rosti atât în biserică, cât și acasă, cu mintea adunată, într-un ritm domol, pentru a lăsa cuvintele să lucreze înlăuntru.
Temele care străbat psalmul – recunoașterea slăbiciunii, amintirea faptelor lui Dumnezeu, cererea de îndrumare și de izbăvire – se regăsesc în fiecare verset. Rugătorul cere ca Domnul să-i facă cunoscută „calea” și să-l povățuiască prin Duhul Său „la pământul dreptății”, formulări care, în tălmăcirea duhovnicească, arată drumul spre o viață trăită în adevăr.
Fragmente din Psalmul 142
„Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea intru credincioșia Ta, auzi-mă intru dreptatea Ta.” (v.1)
„Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge.” (v.8)
„Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.” (v.10)
„Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață; întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu.” (v.11)
Cum poate fi rostit: mulți credincioși aleg să-l spună dimineața sau seara, în liniște, înaintea icoanelor, repetând versetele care le ating inima. Alții îl includ în post și în perioadele de încercare. Importantă este starea lăuntrică: atenție, răbdare și deschidere către lucrarea lui Dumnezeu.
În cult, versetele se împletesc cu alte rugăciuni, iar rostirea lor pregătește trecerea spre celelalte momente ale slujbei. Acasă, textul poate fi citit integral sau pe fragmente, cu pauze scurte între versete, pentru a medita la sens. Repetarea unor cuvinte-cheie, precum „mila Ta”, „calea” ori „voia Ta”, ajută la fixarea lor în minte.
Așa cum amintește Părintele Calistrat, Psalmul 142 rămâne o chemare la credință lucrătoare și la speranță. În rânduiala slujbelor, el deschide rugăciunea, iar în viața de zi cu zi devine sprijin pentru cel încercat, ocrotire pentru cel sănătos și îndemn pentru cel ce caută îndreptare.