De fiecare dată când ploile puternice inundă străzile, pe facturile multor consumatori apare o rubrică ce stârnește nedumerire: „taxa pe apa de ploaie”. Mulți o citesc ca pe o taxă în sensul clasic, însă, în practică, este vorba despre plata unui serviciu public legat de canalizare, nu despre impozitarea fenomenului meteo.
Ce este, de fapt, „taxa pe apa de ploaie”
Nu plătești ploaia, ci operațiunile necesare pentru ca apa meteorologică să fie preluată în siguranță de sistemul urban. Asta înseamnă colectarea de pe carosabil și din curți, transportarea prin conducte, epurarea unde este cazul, pomparea în punctele critice și deversarea controlată în cursuri de apă sau lacuri. Toate aceste etape presupun rețele, stații, energie și intervenții – adică costuri reale suportate de operatorii locali.
Conform explicațiilor furnizate de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, componenta pentru apă pluvială este integrată în serviciul public de canalizare, la fel ca gestionarea apelor uzate menajere. De aceea, percepția de „taxă” este un mit, iar natura corectă este a unei plăți pentru un serviciu, adică o realitate tehnico-economică.
„Este greșit că se spune că e o taxă. Nu e taxă, este plata unui serviciu, de evacuare a apei din curte, de pe stradă…”
Explicația de mai sus sintetizează perspectiva reglementatorului: fără colectarea controlată a apelor pluviale, rețelele și drumurile ar suferi, iar zonele urbane ar fi expuse frecvent la inundații și disconfort.
Cum se calculează și de ce apare pe factură la același tarif
Tariful de canalizare este stabilit pe baza costurilor totale ale activităților desfășurate de operator (exploatare, mentenanță, energie, personal, investiții), costuri raportate la volumul total de apă gestionată în rețea. Acest volum include atât apele uzate menajere, cât și apele meteorice care intră în sistem.
În consecință, pentru consumator, componenta de pluvial este facturată la același tarif unitar aplicat apelor uzate menajere. Diferența o face modul de estimare a cantităților:
• Apele uzate menajere sunt, în mod obișnuit, echivalate cu volumul de apă potabilă consumat la contor.
• Apele meteorice se determină printr-un calcul ce ține cont de suprafața imobilului/suprafețelor impermeabile și de precipitațiile medii multianuale specifice zonei. Rezultatul – volumul estimat deversat – se înmulțește cu tariful de canalizare în vigoare.
Regulile generale prevăd că atât persoanele fizice, cât și cele juridice dintr-o unitate administrativ-teritorială contribuie la costurile acestui serviciu, plata fiind inclusă pe factura emisă de operatorul local de apă și canalizare. Din perspectivă operațională, este vorba despre aceeași infrastructură care gestionează fluxurile din rețea, indiferent dacă provin din uz casnic sau din precipitații.
Subiectul rămâne controversat, în principal din cauza denumirii nefericite, care alimentează impresia unei taxări a ploii. Autoritățile punctează însă că astfel de mecanisme de recuperare a costurilor sunt obișnuite în marile orașe europene, unde întreținerea și extinderea canalizărilor, a rigolelor și a stațiilor de pompare sunt esențiale pentru a preveni inundațiile urbane.
Pentru utilizatori, diferența terminologică dintre taxă și tarif contează: prima este impusă de stat fără legătură directă cu o prestație individualizată, pe când a doua remunerează un serviciu efectiv prestat – în acest caz, captarea și evacuarea apelor de pe proprietăți și din spațiul public, până la evacuarea controlată în emisar.
În practică, operatorii trec această componentă la secțiunea de canalizare a facturii, alături de linia aferentă apelor uzate menajere, reflectând cheltuielile cu preluarea și dirijarea apelor pluviale în perioadele cu precipitații.