Ludovic Orban a transmis public un mesaj ferm privind apariția în prim-plan a lui Călin Georgescu, pe care o leagă de un context politic construit deliberat, nu de o întâmplare. Fostul premier a folosit un ton apăsat pentru a pune reflectorul pe mecanismele care fac posibilă ascensiunea unor figuri controversate.
„Călin Georgescu nu s-a născut din neant”
Contextul și acuzația formulată
În lectura lui Orban, vizibilitatea câștigată de Georgescu nu a apărut spontan, ci reprezintă consecința unei arhitecturi politice prost gândite. El indică drept cauză decizii asumate de actuala conducere, între care se regăsește aducerea la putere a unei coaliții toxice ce a alterat competiția democratică și a lăsat spații larg deschise pentru actori cu mesaje considerate primejdioase pentru societate.
Orban insistă că, într-un cadru instituțional în care regulile sunt clare, separația puterilor funcționează, iar controlul public este real, astfel de profiluri nu ar găsi teren fertil pentru afirmare.
El leagă această situație de un climat politic în care au fost acceptate compromisuri succesive, sub pretextul menținerii echilibrului guvernării, ceea ce ar fi încurajat apariția unor proiecte cu legitimitate șubredă. În acest registru, mesajul său nu vizează doar un nume, ci modul în care puterea a fost gestionată și felul în care sunt validate vocile din spațiul public.
Democrație, lideri și consecințe
Fostul premier susține că într-un stat în care democrația este respectată și valorile europene rămân neclintite, regulile jocului politic limitează aparițiile construite pe zone gri. Acolo unde principiile guvernării sunt ferme, spațiul pentru asemenea personaje se îngustează considerabil.
În schimb, acolo unde se instalează un vid de leadership autentic, iar decidenții acceptă compromisuri în numele stabilității, scena publică devine receptivă la agende opace și la retorici care deturnează atenția de la prioritățile reale. Orban descrie un lanț de cauzalitate în care opțiunile politice greșite produc ecouri nedorite, de la confuzie în societate la relativizarea criteriilor de credibilitate.
Mesajul său capătă forma unui avertisment: când actorii politici își pierd busola morală, iar păstrarea puterii „cu orice preț” devine obiectivul principal, efectele se transmit rapid în țesutul democratic. Într-o astfel de atmosferă, filtrele de selecție pentru lideri slăbesc, iar discursurile problematice găsesc sprijin acolo unde ar fi trebuit întâlnite de o rezistență fermă.
Dincolo de criticile punctuale, Orban își îndreaptă atenția către întregul mecanism care permite validarea unor asemenea figuri: de la calcule politice conjuncturale până la tolerarea derapajelor în numele stabilității publice. În acest cadru, accentul cade pe responsabilitatea celor care proiectează și întrețin arhitectura puterii.