În dimineața zilei de 25 ianuarie 2026, la Cimitirul Bellu din București, Ionuț Dolănescu a ales să marcheze, în liniște, momentul în care tatăl său ar fi împlinit 82 de ani. Gestul, făcut departe de agitația scenei, a transformat aleile dedicate marilor artiști într-un loc al reculegerii și al amintirilor, în fața monumentului funerar care îi păstrează chipul sculptat lui Ion Dolănescu.
Fiul a stat câteva clipe lângă locul de veci, a aprins lumânări și a așezat flori, semne simple, dar puternice, ale respectului. Imaginea bustului, înconjurat de coroane și aranjamente trimise de admiratori, a fost surprinsă și distribuită pe rețelele sociale, unde comunitatea de iubitori ai folclorului a reacționat cu emoție. Mulți au rememorat întâlnirile lor cu muzica lui Ion Dolănescu, alții au vorbit despre felul în care vocea lui i-a însoțit la sărbători, la drumuri lungi, sau în seri în care cântecul tradițional aducea casei tihnă și bucurie.
Omagiu în fața mormântului: tăcerea care spune tot
În fața crucii, Ionuț a preferat să lase faptele și simbolurile să vorbească. Însoțit de gânduri pentru tatăl dispărut, el a transmis public doar câteva cuvinte, cu încărcătură aparte pentru cei care i-au urmărit gestul. Mesajul a adunat mii de reacții, multe dintre ele din partea fanilor care și-au exprimat, la rândul lor, recunoștința față de moștenirea lăsată de artist.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină!”
Aceste cuvinte au fost primite cu solidaritate și respect, într-o zi care, pentru familia Dolănescu, rămâne un reper afectiv. În comentariile apărute online, s-au regăsit urări de alinare, amintiri din concerte și mulțumiri pentru repertoriul care a intrat, de-a lungul deceniilor, în memoria colectivă.
Moștenirea lui Ion Dolănescu și ecoul ei astăzi
Născut la 25 ianuarie 1944, Ion Dolănescu a urcat pe scenă în anii ’60 și a devenit repede una dintre vocile distinctive ale muzicii populare românești. Interpretările sale, pline de forță și sensibilitate, au trecut dincolo de generații, iar cântecele i-au rămas ca niște jaloane culturale pe harta folclorului. Pentru mulți, el nu a fost doar un solist, ci un reper de stil și autenticitate, un artist care a știut să ducă tradiția în casele oamenilor fără să piardă din profunzimea mesajului.
Pentru Ionuț Dolănescu, astfel de momente sunt și ocazii de reflecție. De-a lungul timpului, el a vorbit deschis despre dificultatea comparațiilor inevitabile cu părinții săi, dar și despre bucuria de a continua drumul pe care l-a învățat acasă: respectul pentru cântecul autentic, rigoarea scenei și legătura cu publicul. Prin propriile proiecte, el a ales să onoreze moștenirea familială fără a renunța la identitatea sa artistică, o balanță delicată pe care doar timpul și consecvența o pot valida.
Ziua de 25 ianuarie rămâne, așadar, un cap de pod între amintire și prezent. La Bellu, în fața bustului care privește calm peste alei, se întâlnesc poveștile celor ce l-au cunoscut pe artist doar de pe viniluri și casete, cu trăirile celor care l-au ascultat în săli de spectacol. Și, de fiecare dată când un buchet nou apare lângă piatra funerară, se adaugă o filă la istoria afectivă a unei muzici care continuă să circule, discret, din om în om.
Mesajele de susținere pentru familie și de prețuire pentru Ion Dolănescu continuă să apară, dovadă că ritmul inimii publicului bate încă pe măsura folclorului care l-a consacrat. Iar liniștea din cimitir, întreruptă doar de pașii celor veniți să își plece fruntea, rămâne martorul tăcut al unei legături ce nu se stinge.