Rusia a decis anularea cadrului de cooperare militară cu o serie de state europene, inclusiv cu România, printr-un decret semnat de premierul Mihail Mișustin. Măsura redesenează relațiile de apărare ale Moscovei cu aliații occidentali și alimentează o stare de alertă în rândul partenerilor din NATO, pe fondul unei deteriorări continue a climatului de securitate.
Documentul guvernamental mandatează Ministerul Apărării de la Moscova să înceteze mai multe aranjamente bilaterale încheiate în anii ’90 și la începutul anilor 2000. Decizia vizează 11 țări occidentale, între care Germania, Regatul Unit, Polonia, România și Bulgaria, confirmând o schimbare de direcție față de perioada de cooperare post-Război Rece.
Documentul prin care sunt denunțate acordurile a fost făcut public pe portalul oficial al guvernului Federației Ruse.
Ce presupune decizia Moscovei
Prin semnătura lui Mihail Mișustin, Ministerul Apărării rus primește instrucțiuni explicite să rezilieze înțelegerile de apărare cu mai multe capitale europene. Printre acestea se află: pactul cu Ministerul Apărării din Germania, parafat la Moscova la 13 aprilie 1993; un document similar cu Polonia, încheiat la 7 iulie 1993; precum și acordurile de cooperare cu Norvegia, semnate la 15 decembrie 1995.
Lista continuă cu state aliate ale NATO: România (28 martie 1994), Danemarca (8 septembrie 1994), Regatul Unit (18 martie 1997), Olanda (18 iunie 1997), Croația (18 decembrie 1998), Belgia (19 decembrie 2001) și Republica Cehă (16 aprilie 2002). Împreună, aceste denunțări marchează o tăiere amplă a canalelor formale prin care, timp de decenii, s-au derulat contacte militare, schimburi de experiență și dialog tehnic.
Semnalul transmis este că Moscova se îndepărtează de mecanismele instituționalizate de cooperare cu vecinii și aliații occidentali, înlocuindu-le cu o abordare marcată de neîncredere strategică. În plan practic, ruperea acestor cadre lasă un spațiu redus pentru interacțiuni militare oficiale, chiar și la nivel minimal (de exemplu, coordonări tehnice, proceduri pentru vizite sau linii de comunicare dedicate între ministere).
Contextul acordului româno-rus din 1994
În ceea ce privește România, acordul bilateral de apărare a fost semnat la 28 martie 1994, într-o perioadă în care Bucureștiul și Moscova încercau să contureze relații funcționale după tranziția de la începutul deceniului. Documentul purta semnăturile președinților de atunci, Ion Iliescu și Boris Elțîn, și fixa un cadru de dialog între ministerele apărării pentru activități de interes comun.
În regiune, Bulgaria rămâne un reper de analiză: în 1992, Sofia și Moscova au convenit un Tratat de Relații Prietenești și Cooperare (4 august), ce a deschis calea unor proiecte comune, inclusiv în domeniul apărării. Actuala renunțare la acordurile militare bilaterale se înscrie, așadar, în tendința mai largă de retragere a Rusiei din aranjamentele stabilite în prima decadă de după Războiul Rece.
Mențiunile de dată din lista guvernului rus—de la 1993 până la 2002—arată că majoritatea acestor înțelegeri au fost gândite pentru a gestiona pragmatic relațiile militare într-o perioadă fluidă a securității europene. Denunțarea lor, acum, fixează o realitate deja conturată în ultimii ani: lipsa unui canal oficial robust între Moscova și o serie de capitale din spațiul euro-atlantic.
Acordurile vizate erau, în esență, documente-cadru între ministere, create să faciliteze contacte, schimburi de informații neclasificate, vizite de lucru sau activități de instruire la nivel tehnic. Odată cu încetarea lor, arhitectura birocratică a interacțiunilor militare bilaterale dintre Rusia și statele menționate se restrânge semnificativ, inclusiv în ceea ce privește procedurile standardizate dintre instituțiile de apărare.