SFÂȘIETOR! La un an după ce Teodora Marcu a fost ucisă în stradă, soțul ei… Vezi mai mult

A trecut un an de la tragedia care a lovit familia Marcu, iar ecourile ei se simt încă puternic. Soțul Teodorei, Alex Marcu, vorbește despre o perioadă pe care o traversează cu multă durere, dar și cu o disciplină de fiecare zi pe care o numește singurul sprijin stabil. În jurul lui, rutina, spectacolele și grija pentru fiica de trei ani îi creează o structură fără de care, spune el, ar fi mult mai greu.

Teodora Marcu, în vârstă de 23 de ani, a fost ucisă cu focuri de armă într-un complex rezidențial din apropierea Bucureștiului. În clipa atacului, tânăra era însărcinată și se afla lângă fetița ei. Agresorul, Robert Lupu, un bărbat mai în vârstă, ar fi fost, potrivit relatărilor, un fost partener. Teodora ar fi semnalat anterior amenințări, existând sesizări la poliție, iar ulterior atacatorul s-a sinucis. Faptele au lăsat în urmă o familie care încearcă, zi după zi, să-și refacă echilibrul.

În prezent, Alex își dozează eforturile între scenă și familie. Spune că își menține luciditatea prin muncă și că pregătește parastasul de un an, programat în aproximativ o lună. Mama Teodorei e un sprijin esențial, mai ales când artistul lipsește pentru spectacole, ocupându-se de cea mică.

„Rutina, rutina mă ajută, spectacolele. Cea mică este ok, în mare, îi place foarte mult să picteze. Și eu sunt ok, nu am alte posibilități. Pregătim curând parastasul de un an, cam într-o lună. Mama Teodorei este și ea ok, mă ajută foarte mult cu fata, mai stă cu ea când eu sunt plecat la spectacole. Da, am visat-o pe Teodora, nu mai țin minte exact în ce context. În general, când o visez, o visez ca și cum ar fi încă în viață și ca și prezență o simt, nu știu cum să explic.”

Un an de la tragedie: rutină, muncă și sprijinul familiei

După pierdere, rutină a devenit pentru Alex un fel de bară de sprijin. Zilele sunt ordonate în jurul repetițiilor, deplasărilor la spectacole și timpului petrecut cu fiica lui. Artistul descrie un prezent în care terapia, munca și familia funcționează ca trei axe pe care se ține în picioare. În paralel, apar uneori vise în care o simte pe Teodora „ca și cum ar fi încă în viață”, o experiență care, mărturisește, îl atinge adânc.

Pregătirile pentru parastasul de un an dau și ele un ritm concret perioadei. În această organizare, ajutorul bunicii materne cântărește decisiv: are grijă de copilă atunci când Alex lipsește, iar acest sprijin, spune el, îi oferă răgazul necesar pentru a-și onora angajamentele artistice fără a sacrifica nevoile fetiței.

Alex Marcu și fiica lui, în terapie psihologică

Pe partea emoțională, tatăl și fiica urmează un traseu atent supravegheat. Cea mică face săptămânal terapie de tip Sandplay, un cadru ludic prin care copiii își pot exprima și procesa traumele. Alex menține în permanență legătura cu psihologul specializat în astfel de situații și, în paralel, lucrează el însuși cu încă doi specialiști. În cuvintele lui, această combinație dintre terapie și propriile principii de viață e ceea ce îl ajută „să meargă mai departe”.

„Iar eu lucrez cu doi psihologi. Da, acesta este motivul pentru care reușesc să merg mai departe, acest lucru, dar și principiile de viață. Ca și principiu de viață, așa, pe scurt: Nimic nu moare, nimic nu dispare, totul se întoarce. Nu vreau să intru în detalii, chestiile de genul mă afectează pe mine. Primul sfat de la psiholog a fost acesta: ai grijă că te vor suna toți prietenii să povestești, cu cât povestești mai mult, cu atât uiți mai greu și te afectează. Și am realizat că așa este. M-am ferit atât cât am putut, când nu am putut, nu m-am ferit… Încerc să evit pe cât posibil.”

Recomandarea de a nu reface mereu firul evenimentelor o respectă cât poate, deoarece rememorarea constantă reactivează durerea. În schimb, păstrează un cadru de viață previzibil, atent la nevoile copilului și la propria sănătate mintală. Pentru fetiță, terapia arată deja semne discrete de progres — un început care îi dă tatălui un strop de speranță.

Între spectacole, ședințe la psiholog și îndatoriri de părinte singur, Alex construiește pas cu pas un prezent funcțional. În următoarea perioadă, familia se concentrează pe parastasul de un an și pe menținerea acestei structuri zilnice, în care terapia, timpul cu copilul și sprijinul bunicii materne rămân pârghiile principale.