Anunțul trist făcut de Oana Lis: „S-a dus…Off”

Oana Lis trece printr-un moment de mare durere: bunica ei, Vasilica – femeia pe care a descris-o adesea ca sprijinul său matern – a încetat din viață. Vedeta a făcut anunțul pe rețelele sociale, unde a împărtășit publicului emoțiile acestei pierderi.

Mesajele recente publicate online au reamintit apropierea dintre nepoată și bunică, dar și rolul esențial pe care „mamaie Vasilica” l-a avut în formarea sa. Cu o zi înainte de vestea tristă, Oana le cerea urmăritorilor să se roage pentru starea fragilei sale bunici și evoca o fotografie plină de semnificații.

Mesajul care a anunțat pierderea și ruga adresată urmăritorilor

În postarea sa, Oana a subliniat fragilitatea clipelor petrecute cu cei dragi și a ales să lase cuvintele să vorbească de la sine.

„Nu știi niciodată când faci ultima poza cu cineva. Când e ultima îmbrățișare cu cineva drag.”

„Poza asta cu mamaie Vasilica e de acum vreo 5 ani în urmă, când a fost ea ultima dată la mine .”

„Știu că mulți dintre voi mă mai întreba de ea, n-ați uitat-o, o știți de când mergeam împreună pe la emisiuni.”

„Acum, zilele astea, mamaie nu se simte așa bine, e vârsta, bătrânețea, toate adunate, dar pe mine mă doare că ptr mine a fost mai mult decât o bunică, a fost de multe ori mama pe care n-am avut-o. E tot ceea ce știu de când mă știu.”

„Vă rog să vă rugați cu mine, dacă se poate să și mai revină, că aș vrea să o mai am puțin în viață mea.”

„Dacă se poate, te rog, Doamne să-i mai aud vocea și să avem glumele noastre , oricum facă-se voia Domnului, ca întotdeauna.”

Aceste rânduri, încărcate de dor și speranță, arată cât de profundă a fost legătura dintre cele două. Oana a vorbit despre bătrânețe, boală și teamă, dar mai ales despre rolul matern pe care „mamaia” l-a avut în viața sa, mai mult decât o rudă apropiată: un reper afectiv și moral.

Despre copilărie, vulnerabilități și lecțiile asumate public

Partenera de viață a lui Viorel Lis a rememorat în dese rânduri copilăria dificilă și relația complicată cu tatăl, marcată de dependența acestuia de alcool. Într-una dintre aparițiile sale TV, a făcut o mărturisire tranșantă.

„Tatăl meu a fost alcoolic. Eu beau social, dar după Covid nu mai duc mai mult de un pahar de vin. Și să bei singur e trist.”

Tot din nevoia de a fi sinceră cu publicul, Oana a vorbit despre episoade de sărăcie extremă, din adolescență, când a făcut gesturi pe care astăzi le analizează cu luciditate. A preferat să nu le ascundă, transformându-le în lecții de viață, cu onestitate.

„Eram foarte săracă. Primul lucru pe care l-am furat a fost o rochiță de la o păpușă. Nu puteam să fur păpușa, așa că am luat rochița. După trei zile, am dat-o înapoi.”

„Am furat o bluză, pe care am pus-o sub cea pe care o plătisem.”

Prin astfel de destăinuiri, vedeta a încercat să explice cum lipsurile pot împinge un adolescent la decizii greșite, fără a justifica fapta, ci asumând-o. Transparența cu care vorbește despre trecut se împletește cu modul în care a descris dragostea pentru bunica, reliefând o poveste de viață în care căldura familială și rănile vechi coexistă.

În centrul acestor mărturii rămâne figura Vasilicăi, „mamaia” care i-a fost adăpost emoțional în momente-cheie. Oana a subliniat frecvent că această legătură a însemnat mai mult decât tradiționala relație bunică-nepoată, o prezență percepută adesea ca „mama pe care n-am avut-o”.

În postările sale, Oana evocă o fotografie realizată în urmă cu aproximativ cinci ani, surprinsă la ultima vizită a bunicii la ea – imagine căreia i-a atribuit, retrospectiv, o valoare de amintire ultimă și care dă sens îndemnului: „nu știi niciodată când faci ultima poză cu cineva”.