in

A fost găsit trupul neînsuflețit al lui Sebi, băiatul de doar patru ani dispărut în Someș! Se întâmplă după o lună de căutări


17 februarie 2026 – După aproape o lună de mobilizare continuă, autoritățile au anunțat că au recuperat din apă trupul neînsuflețit al lui Sebi, băiețelul de patru ani dispărut în Someșul Mic. Descoperirea a fost făcută în timpul operațiunilor de căutare reluate în această dimineață.

Copilul fusese dat dispărut pe 23 ianuarie 2026, după ce, în timp ce se juca pe mal împreună cu verișorul său de cinci ani, gheața a cedat, iar cei mici au ajuns în apele reci ale râului. Căutările au implicat echipe de pompieri, polițiști și jandarmi, sprijinite de localnici și voluntari.

A fost găsit trupul neînsuflețit al lui Sebi

Potrivit informațiilor transmise din teren, trupul a fost observat și scos la suprafață în jurul orei 11:20, în zona localității Bunești (județul Cluj). Echipajele de pompieri care patrulau pe cursul râului l-au recuperat și l-au predat autorităților pentru procedurile legale.

„Astăzi, 17 februarie a.c., în jurul orei 11.20, în contextul căutărilor efectuate în vederea identificării minorului dispărut în data de 23 ianuarie a.c., alături de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, respectiv Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca, a fost găsit de către pompieri trupul unui minor ce ar putea corespunde semnalmentelor persoanei dispărute. Corpul neînsuflețit a fost scos din apă de către echipajele prezente la fața locului, în zona localității Bunești. În continuare, polițiștii desfășoară activități specifice de cercetare.”

În tot acest interval, mai multe grupuri de voluntari s-au alăturat echipelor de intervenție, acoperind sectoare extinse ale râului și malurilor, pentru a sprijini eforturile de căutare.

Reacții ale familiei și direcția anchetei

Vestea a zguduit comunitatea, iar familia copilului, copleșită de durere, a ridicat întrebări legate de modul de intervenție din primele ore ale operațiunii. Rudele consideră că șansele de salvare ar fi putut fi mai mari dacă resursele ar fi fost suplimentate încă de la început.

„În prima zi ne-a trimis un singur scafandru şi ăla nu a fost echipat corespunzător să se scufunde. Că până nu îl scoate apa nu pot să facă nimic. Păi aşteptăm să îl scoată apa afară?”, a spus Florin, unchiul copilului.

Dincolo de aceste acuzații, procedurile oficiale continuă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs incidentul din 23 ianuarie 2026 și pentru a clarifica secvența intervențiilor. Conform precizărilor transmise de structurile implicate, polițiștii desfășoară activități specifice de cercetare, iar rezultatele urmează să fie comunicate ulterior.

Locul unde a fost găsit trupul, în apropiere de Bunești, a fost securizat pentru cercetări, în timp ce echipele au continuat verificările pe cursul Someșului Mic. Comunitatea locală a rămas alături de familie pe durata misiunii, oferind sprijin logistic și uman echipajelor aflate la fața locului.

Operațiunea de astăzi încheie o perioadă de căutări marcată de condiții dificile, temperaturi scăzute și un debit variabil al râului, care au îngreunat constant eforturile de localizare a copilului.