Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în cadrul unei emisiuni la Digi24. Acesta a subliniat că măsurile de sprijin vor fi adaptate astfel încât să ajute efectiv familiile vulnerabile.
În prezent, familiile românești beneficiază de un ajutor financiar de 1.400 de lei pe an pentru plata facturilor la energie. Totodată, prețurile la energie sunt plafonate pentru a preveni explozia tarifelor. Burduja a explicat că aceste măsuri au fost esențiale în perioada de vârf a crizei energetice, dar guvernul este conștient că ajutorul trebuie să continue și după ce plafonarea prețurilor va expira.
Burduja a declarat: „Ne străduim să nu se întâmple asta. Pe de-o parte să încurajăm furnizorii, pe cei care ne trimit facturile acasă, care achiziționează energia electrică pe care ulterior le-o furnizează nouă, să cumpere din timp această energie electrică, nu să stea pe bursă, pentru că bursa fluctuează, se pot întâmpla multe lucruri de la o zi la altă”.
Acest lucru ar putea reduce riscul unor creșteri bruște de prețuri, oferind în același timp o stabilitate mai mare pentru consumatori.
În plus, Burduja a menționat că se vor lua măsuri țintite pentru consumatorii vulnerabili, adică acele persoane care nu își pot permite plata facturilor la finalul lunii. El a subliniat importanța diferențierii între consumatorii care au nevoie de ajutor real și cei care, deși au un consum mic, nu sunt neapărat în situații financiare dificile.
Planuri pentru viitor
Ministrul Energiei a clarificat că ajutoarele pentru familiile cu venituri mici vor continua și după data de 1 aprilie 2025. „Cu siguranță, asta trebuie s-o facem și o fac și alte țări din Uniunea Europeană. Urmează să stabilim cu Ministerul Muncii și să identificăm exact genul de consumator care nu se descurcă fără acest sprijin”, a declarat Burduja.
În prezent, există o discrepanță în sistemul de subvenționare: un apartament gol în zone de lux din București, precum Parcul Herăstrău sau Primăverii, primește același sprijin ca o familie cu venituri minime și doi copii, care consumă sub 100 kWh pe lună. Noua abordare va încerca să corecteze aceste inechități, concentrându-se pe ajutarea celor care chiar au nevoie de sprijin pentru a-și plăti facturile la energie.
În comparație cu alte țări din Uniunea Europeană, România se numără printre statele cu cele mai mici prețuri la energie pentru consumatorii casnici. Alături de Ungaria și Croația, România a avut în a doua jumătate a anului 2023 printre cele mai mici prețuri la gaze naturale din UE. De asemenea, prețurile la energie electrică pentru gospodării au fost printre cele mai reduse în Ungaria, Bulgaria, Malta, Croația și România.
Urmărește-ne și pe Google News
Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter
MENȚIUNE:
Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.