Înainte ca reflectoarele să se aprindă la Berlin, un detaliu aparent tehnic a început să apese peste toate celelalte: ce ar putea accepta Kievul fără să pară că cedează, și ce ar putea primi în schimb suficient de solid încât să oprească spirala războiului? În jurul acestui nod s-au strâns, ca într-un clește, atât așteptările publice, cât și calculele reci ale partenerilor occidentali.
Volodimir Zelenski a intrat în această etapă cu o miză dublă: să arate că Ucraina își păstrează liniile roșii, dar și să transmită că există loc pentru o formulă de compromis care să nu arate ca o capitulare. Și totuși, în culise, întrebarea care nu lasă pe nimeni să respire e simplă: ce fel de garanții pot înlocui o umbrelă clasică de apărare, într-o regiune unde fiecare „asigurare” e testată la primul sunet de rachetă?
Berlinul, locul unde promisiunile devin cifre și clauze
Negocierile au fost anunțate ca un moment de clarificare. În realitate, ele seamănă mai mult cu o probă de rezistență: cine poate garanta, pe termen lung, că o nouă invazie nu va fi posibilă? Zelenski a vorbit despre o arhitectură de securitate care să nu depindă de vorbe frumoase, ci de angajamente concrete. A fost genul de mesaj care, spus în public, sună precaut; spus între rânduri, poate însemna presiune maximă pe parteneri.
Într-o discuție cu presa, desfășurată pe WhatsApp, liderul ucrainean a descris cum, încă de la început, Kievul a văzut în sprijinul colectiv al Occidentului forma cea mai clară de protecție. Dar a admis că nu toți actorii influenți au mers în aceeași direcție. Nu e o nuanță minoră: într-un conflict de uzură, diferența dintre susținere politică și garanție militară poate fi exact spațiul în care intră următoarea escaladare.
„Încă de la început, dorinţa Ucrainei a fost să adere la NATO, acestea fiind garanţii reale de securitate. Unii parteneri din SUA şi Europa nu au susţinut această direcţie”
Dincolo de formulări, Zelenski a lăsat să se înțeleagă că discuția nu se poartă doar despre principii, ci despre mecanisme: acorduri bilaterale, pachete de sprijin, obligații precise și, mai ales, ceva care să semene cu o promisiune automată de reacție în caz de agresiune. Iar asta schimbă atmosfera: nu mai e vorba doar despre „ajutor”, ci despre o descurajare care trebuie să funcționeze chiar și atunci când atenția lumii se mută în altă parte.
Garanții „tip articolul 5”, dar pe alte căi
În mesajul său, Zelenski a conturat ideea că SUA, Europa și alți parteneri ar putea oferi un pachet de garanții care să imite, în efect, logica de apărare colectivă. El a enumerat explicit parteneri ca Canada și Japonia, sugerând că nu e vorba despre o singură semnătură, ci despre o rețea de angajamente suprapuse — suficient de dense încât să transmită Moscovei că un nou atac ar declanșa costuri imediate.
„Astfel, astăzi, garanţiile bilaterale de securitate între Ucraina şi SUA, garanţiile similare articolului 5 din partea SUA şi garanţiile de securitate din partea colegilor europeni, precum şi a altor ţări – Canada, Japonia – reprezintă o oportunitate de a preveni o altă invazie rusă”
În același timp, această construcție are o tensiune internă: pentru Ucraina, orice formulă alternativă trebuie să fie mai mult decât un set de declarații; pentru aliați, orice formulă prea apropiată de o obligație automată ridică întrebări politice și militare. Tocmai aici, Zelenski a numit explicit cuvântul pe care mulți îl evită: compromis. Un compromis prezentat ca un pas necesar pentru a opri războiul — dar unul care vine cu prețul de a redesena așteptările publice.
Iar elementul care a făcut totul să pară, brusc, mult mai greu de întors este acesta: Ucraina a acceptat să renunţe la ambiţia de a adera la NATO în schimbul unor garanţii de securitate din partea Occidentului, potrivit declarațiilor lui Volodimir Zelenski înaintea negocierilor de la Berlin; în timp ce formula garanțiilor rămâne de negociat, lista de țări invocate și ideea unor angajamente „în stil articolul 5” ridică o întrebare care va decide următoarele zile: cine semnează, ce scrie exact, și ce se întâmplă dacă testul vine mai repede decât se așteaptă toată lumea?