„Ca soția mea e dificil”

Gheorghe Turda poartă de 17 ani doliul după Elisabeta, soția sa, iar amintirea ei rămâne prezentă în fiecare colț al casei și, mai ales, în grădina pe care a iubit-o. Fosta balerină a lăsat în urmă nu doar momente prețioase, ci și un spațiu viu, care îi aduce artistului liniște și echilibru atunci când se retrage din agitația spectacolelor.

În curtea vilei evaluate la peste 300.000 de euro, florile și pomii plantați de ea sunt astăzi repere afective. Pentru interpret, fiecare răsărit printre straturile de trandafiri, lalele și narcise a devenit un ritual discret, o formă de recunoștință față de partenera care i-a fost sprijin în momentele bune și grele.

Grădina care i-a rămas moștenire

Artistul povestește că spațiul verde din jurul casei s-a transformat într-un loc cu miros de acasă. Acolo, printre arbori fructiferi și flori, regăsește câte o fărâmă din energia soției sale, iar zilele de vară capătă altă consistență.

„Vara este superb, aici, la noi, la curte. Avem toate florile, trandafiri, în toate culorile, dar și lalele, narcise. Seara, când stau în grădină, se simt miresmele. Mi-a lăsat amintire această grădină, unde a plantat, de altfel, și mulți copaci fructiferi. Avem și o seră pe două etaje. Aerul de munte îmi dă o stare de bine. Avem în casă 9 băi, 10 dormitoare, mai multe bucătării, subsol, dar şi o mansardă. Este o casă construită pentru toată familia, mare şi încăpătoare”.

Reședința, gândită încă de la început pentru a-i cuprinde pe toți ai casei, include spații ample pentru odihnă și lucru, dar și zone dedicate pasiunilor: o seră pe două niveluri, locuri de relaxare în aer liber, precum și camere în care muzica își găsește mereu ecoul. Aerul de munte completează tabloul și îi oferă interpretului un ritm mai așezat între concerte.

După pierdere: scena, alinare și încercări de a iubi din nou

Chiar dacă publicul îl primește cu căldură la fiecare apariție, acasă rămâne tăcerea de după închiderea luminilor. De-a lungul timpului, Gheorghe Turda a încercat să-și refacă viața sentimentală, însă standardul emoțional impus de relația cu Elisabeta s-a dovedit greu de atins. Artistul nu ascunde că singurătatea apasă, dar mărturisește, cu sinceritate, felul în care își evaluează prezentul.

„Prin viața mea au trecut mai multe doamne, de când soția mea a plecat. E greu să fii singur, e bine să ai pe cineva alături, cu care să împarți bucuriile și necazurile. Ca soția mea e dificil să mai găsesc pe cineva, era harnică, înțelegătoare, gospodină. Sunt multe femei singure, de toate vârstele, însă, cele de peste 60 de ani sunt mai puțin pretențioase”.

Muzica rămâne pentru el o formă de vindecare discretă, iar repetițiile, deplasările și întâlnirile cu oamenii îi dau ritm zilelor. În momentele libere, revine la grădină: verifică serei umiditatea, taie trandafirii, se oprește între pomii fructiferi pe care ea i-a sădit. Acolo, printre petale și arome, își ordonează gândurile și adună puterea necesară pentru următorul recital.

În fiecare seară caldă, când parfumul florilor urcă din straturi, interpretul aprinde lumina din curte și rămâne câteva clipe pe alee. Se aude foșnetul frunzelor, iar deasupra, cerul pare să țină loc de cortină. Apoi intră în casă, trece prin încăperile largi și se oprește lângă fotografiile de familie, lăsându-și pașii să-i amintească drumurile parcurse împreună.