Rugăciunea rostită de o mamă pentru fiii și fiicele ei are o forță greu de egalat. Nu e doar un șir de cuvinte, ci o punte între inima părintelui și cer, o revărsare de iubire, o respirație de nădejde și o chemare la ocrotire. Atunci când se face cu stăruință, rugăciunea devine un obicei care așază liniște peste casă și lumină în felul în care copiii privesc lumea.
Mulți părinți aleg seara pentru acest moment, când ziua s-a așezat și gândurile se adună mai ușor. Alții aleg dimineața, înainte de drumurile fiecăruia. Indiferent de oră, contează perseverența: câteva minute de tăcere și cuvânt spus cu atenție, în care sunt rostite pe nume nevoile copiilor, temerile lor și dorințele curate pe care le au. Așa prinde rădăcini o rânduială discretă, însă plină de conținut.
În tradiția creștină, mamele și-au „legat” mereu viața de rugăciune pentru cei mici. Numele copilului adus înaintea lui Dumnezeu cu credință și smerenie devine o formă de grijă care depășește ceea ce se vede. Când se cer pentru ei înțelepciune, ascultare și păzire de rău, nu se caută scurtături miraculoase, ci se deschide drum pentru educație, răbdare și discernământ lucrate împreună, în timp.
Rugăciunea care adună familia
Un mod simplu de a începe este să se așeze, în fiecare zi, un mic spațiu al liniștii: icoana, candela sau doar un colț curat al camerei, câteva respirații adânci și un semn al crucii. Apoi se rostește rugăciunea, pe nume, pentru fiecare copil. Îi ajută pe cei mici să simtă că sunt văzuți și auziți; pe cei mari, să înțeleagă că libertatea lor crește frumos însoțită de responsabilitate.
Momentele potrivite apar adesea singure: înaintea unui examen, la începutul unui drum nou, în fața unei încercări. Uneori, răspunsul vine ca liniște, alteori ca putere de a duce până la capăt ceea ce a fost început. Iar când lucrurile nu se așază imediat, rugăciunea rămâne un „fir roșu” al familiei, învățând copiii să caute adevărul și binele cu răbdare.
Textul rugăciunii
“Doamne, Iisuse Hristoase, milostivește-Te de copiii mei (numele), păzește-i cu acoperământul Tău, ferește-i de uneltirile celui rău, depărtează de la ei dușmanii, deschide urechile și ochii lor, dăruiește-le inima smerită. Doamne, toți suntem făpturile Tale, ai milă de copiii mei aceștia (numele) și îndreptează-i spre pocăință.
Doamne mântuiește pe copiii mei (numele) și luminează-le mintea cu lumina înțelepciunii evanghelice, îndreptează-i pe calea poruncilor Tale și invață-i, Mântuitorule, să facă voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul nostru.
Trimite-mi ajutorul Tău binecuvântat în educarea lor pentru slava numelui Tău și pentru folosul aproapelui. Dă-mi pentru aceasta răbdare și putere. Învață-mă să sădesc în ei înțelepciunea adevărată și frica Ta, ca să Te iubească din tot sufletul lor și din tot cugetul lor și toată viața să asculte de cuvintele Tale.
Amin”.
După citirea rugăciunii, e folositor să rămână câteva clipe de tăcere. Copiii pot adăuga, dacă doresc, propriile cuvinte scurte: pentru prieteni, pentru colegi, pentru cei aflați în nevoie. Așa învață să transforme iubirea în gesturi, iar nădejdea în drum de zi cu zi.
O idee practică pentru serile încărcate: păstrați un mic carnețel în care să notați numele și motivele de rugăciune ale familiei. Când timpul e grăbit, rostiți pe rând numele, apoi această rugăciune scurtă. Când e loc pentru mai mult, deschideți vorba despre cum a fost ziua, ce a fost greu și ce a fost frumos. Din astfel de momente crește, încet, o cultură a încrederii și a recunoștinței care rămâne alături de copii în orice etapă.