Casa dăruită de părinți la momentul căsătoriei ridică mereu aceeași întrebare: rămâne doar la soțul/soția care a primit-o sau intră la împărțeală la divorț? Răspunsul depinde de câteva reguli-cheie din regimul matrimonial și de cum a fost făcută donația, ce scrie în acte și din ce bani s-au făcut eventualele investiții ulterioare.
Ce contează juridic când vorbim despre casa „cadou”
În dreptul familiei, bunurile pot fi comune (dobândite în timpul căsătoriei de ambii soți) sau proprii (aparțin unuia singur). În mod obișnuit, ceea ce primește un soț prin donație sau prin moștenire este bun propriu, adică nu se împarte la divorț. În schimb, ceea ce cumpără soții împreună ori este dăruit „soților” devine bun comun.
Formularea din actul de proprietate/donație decide multe. Dacă părinții au donat locuința doar fiului sau fiicei lor, casa rămâne proprie. Dacă în acte scrie că imobilul este dăruit „soților”, atunci apartenența este comună și se poate partaja.
Mai există și principiul subrogației reale: dacă soțul care a primit bani ca dar personal de la părinți a cumpărat cu ei casa, iar acest lucru se poate dovedi clar (transferuri, chitanțe, clauze), imobilul poate rămâne bun propriu, chiar dacă achiziția s-a făcut în timpul căsătoriei.
Pe scurt: casa dăruită unui singur soț rămâne a lui; casa dăruită amândurora se împarte. Tot ce nu se poate proba ca dar personal este, în principiu, comun.
Situații frecvente la divorț și efectele lor
1) Casa donată exclusiv unuia dintre soți. Nu se împarte. Totuși, dacă au fost făcute investiții, renovări sau rate plătite din bani comuni, celălalt soț poate cere despăgubiri pentru contribuția sa. Instanța stabilește compensarea, nu proprietatea pe imobil.
2) Casa donată „soților”. Este bun comun și, la partaj, se împart cotele (de regulă egale, dacă nu se dovedește o contribuție diferită). Pot interveni sume de compensat pentru lucrări sau credite achitate în proporții inegale.
3) Casa cumpărată cu bani de la părinții unuia dintre soți. Dacă banii au fost un dar personal, dovedit în scris, proprietatea poate fi proprie prin subrogație. Dacă banii au fost oferiți ca sprijin pentru „tineri” sau „soți”, fără probă că sunt ai unuia singur, imobilul e tratat ca comun.
4) Casa primită înainte de căsătorie. Rămâne bun propriu. Dacă ulterior s-au achitat rate ori s-au făcut îmbunătățiri din fonduri comune, la divorț nu se „împarte” casa, ci se pot stabili sume de rambursat pentru contribuția comună.
5) Copiii minori și folosirea locuinței după divorț. Chiar dacă imobilul este propriu unuia dintre soți, instanța poate stabili folosința locuinței în favoarea părintelui la care locuiesc copiii, pe o perioadă și în condiții determinate. Asta nu schimbă proprietatea, ci doar cine o folosește temporar.
6) Creditul ipotecar. Dacă imobilul e comun, datoria și ratele se discută împreună cu bunul. Dacă e propriu, dar rate au fost plătite din bani comuni, celălalt soț poate cere compensația părții sale din plățile efectuate.
Ce documente pot face diferența: contractul de donație, contractul de vânzare-cumpărare (mențiuni despre sursa banilor), eventuale contracte de împrumut între părinți și unul dintre soți, extrase de cont, chitanțe pentru lucrări, extrasul de carte funciară.
Exemplu practic: părinții îi donează fiicei lor, prin act notarial, un apartament la căsătorie, cu mențiunea expresă că este „pentru ea”. Apartamentul rămâne al ei. Dacă, între timp, soții au înlocuit instalațiile și au renovat din economii comune, la divorț nu se împarte casa, dar se poate calcula o sumă de despăgubit pentru contribuția celuilalt soț la acele lucrări.
Urmărește-ne și pe Google News
Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter
MENȚIUNE:
Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.