Pământul agricol a intrat într-o cursă în care nu toți aleargă cu aceleași șanse. În România, hectarul nu mai este doar o unitate de măsură pe hartă, ci un test de rezistență pentru fermele mici și un magnet pentru capitalul mare. Iar dinamica nu e liniară: urcă, coboară, accelerează brusc — și, cel mai important, nu se vede la fel dintr-un județ în altul.
În discuțiile dintre fermieri, hectarul a devenit subiectul care închide sau deschide planuri: de la extindere la retragere. Un teren cu aceeași suprafață poate însemna, în practică, două lumi diferite. Nu pentru că ar fi altă țară, ci pentru că detaliile — aparent mărunte — schimbă totul: calitatea solului, poziționarea și mai ales accesul la irigații.
Pe acest fond, interesul investitorilor mari s-a ascuțit vizibil. Când suprafețele sunt considerate „strategice”, competiția devine rapid o licitație tăcută în care fermierul local simte că nu mai negociază de pe picior de egalitate. Iar când cererea crește, hectarul începe să se comporte ca un activ — nu ca o simplă bucată de pământ.
De ce se scumpește hectarul și cine apasă pe accelerație
Sudul țării rămâne în centrul atenției, tocmai pentru că este una dintre zonele cele mai productive. Acolo, interesul pentru terenuri fertile împinge piața într-o zonă de competiție intensă, iar numele mari — inclusiv din afara României — intră tot mai des în ecuație.
În spatele cifrelor, hectarul poartă o presiune pe care o simți în teren: costuri ridicate de producție, calcule strânse, rate, datorii. Pentru unii proprietari, vânzarea nu mai e o decizie „de oportunitate”, ci una de supraviețuire financiară. Iar când astfel de tranzacții se repetă, apare o teamă care circulă din om în om: pierderea treptată a proprietății agricole locale.
Totuși, chiar și în județe considerate puternice, hectarul nu are un singur preț „corect”. Piața se fragmentează. Iar fragmentarea creează o situație paradoxală: două parcele apropiate pot avea valori diferite, ca și cum ar fi evaluate după reguli separate.
Unde se rupe piața: diferențe în aceeași zonă
Un exemplu grăitor vine din județul Brăila, unde se văd clar aceste rupturi de preț. Acolo, accesul la irigații funcționează ca un comutator: aceeași categorie de teren, aceeași arie geografică, dar o diferență care poate muta decizia de cumpărare din „acum” în „niciodată”.
La nivel național, hectarul continuă să se scumpească, însă media nu spune întreaga poveste. Într-o parte a țării, piața se mișcă în ritm alert, cu valori care împing bugetele la limită; în alta, costurile rămân mai prietenoase, iar terenurile sunt încă percepute ca „accesibile”. În acest tablou, zona București–Ilfov se menține în liga scumpă, în timp ce estul țării rămâne, în general, mai ușor de abordat pentru cumpărători.
În Brăila, presiunea se simte cu atât mai tare cu cât datoriile și costurile pot împinge proprietarii spre tranzacții rapide. Iar când hectarul devine soluția de moment, balanța se înclină spre cei care pot plăti repede și mult.
Ca repere concrete, în Brăila există terenuri care depășesc 12.000 de euro/hectar — în special cele irigabile — în timp ce alte parcele apropiate ajung în jur de 6.000 de euro/hectar. La nivel național, în 2025, media de tranzacționare a fost de aproximativ 8.400 de euro/hectar, iar în Brăila, piața indică frecvent intervale de 8.500–10.000 de euro/hectar, cu variații puternice în funcție de teren și infrastructură.