Subiectul moștenirilor a explodat din nou în spațiul public, pe fondul discuțiilor aprinse stârnite de numele Rodicăi Stănoiu și de felul în care se pot aprinde, brusc, conflictele în jurul unei averi. Iar în spatele fiecărei povești care ajunge la știri, există aceeași realitate: succesiunea nu e un „drum scurt”, ci un mecanism strict, cu pași clari și consecințe care apar exact când te aștepți mai puțin.
Moștenirea înseamnă transferul patrimoniului unei persoane decedate către urmași, dar și preluarea unor obligații. Iar momentul în care familia intră pe ușa notarului poate transforma o situație aparent simplă într-un labirint de acte, termene și decizii ireversibile.
Greșeala clasică este să crezi că „se rezolvă după ce trece perioada grea”. În realitate, amânarea și lipsa unei decizii ferme pot împinge moștenitorii spre costuri mai mari sau spre blocaje care nu se mai deblochează ușor, mai ales când există mai mulți succesibili și nu toți trag în aceeași direcție.
Ce trebuie să știi înainte să ajungi la notar
Procedura standard poartă numele de dezbatere succesorală și, de regulă, se face la notarul public. Instanța intervine, de obicei, doar atunci când moștenitorii nu se înțeleg, iar lucrurile se rup în două: fie accepți un acord, fie te pregătești de un conflict care poate dura.
Până să ajungi la discuțiile despre bani, prima „probă” e dosarul. Ai nevoie de documente care să închidă orice portiță: certificatul de deces, actele de identitate ale moștenitorilor, actele de proprietate ale bunurilor și, dacă există, testamentul. Fără ele, succesiunea nu pornește, iar timpul începe să apese.
Și mai e o nuanță care îi ia prin surprindere pe mulți: moștenirea nu se împarte doar „după cum crede familia”. Există reguli legale care stabilesc ordinea și cotele, iar acestea pot schimba complet calculele din casă.
Cine riscă să piardă drepturi și de ce apar costurile
În interiorul unei succesiuni, tensiunea crește în două puncte: când se stabilește cine moștenește și când se află ce anume se preia. Pentru că, dincolo de bunuri, succesiunea include și obligații. Aici apare șocul care închide multe discuții: nu moștenești doar „ce rămâne”, ci și ceea ce era în sarcina celui decedat.
„Moștenirea nu înseamnă doar active, ci și pasive.”
Există și cazuri în care anumite persoane pot fi excluse de la moștenire, dacă sunt declarate nedemne — de exemplu, în situații grave, legate de fapte comise împotriva defunctului. În paralel, dacă moștenitorii se înțeleg greu, drumul se poate muta din biroul notarial în sala de judecată, iar asta schimbă total ritmul și presiunea.
La capitolul costuri, mulți pornesc cu ideea că „notarul ia o taxă și gata”. În practică, cheltuiala e alcătuită din mai multe straturi: onorariul notarului, taxele datorate statului și, pentru imobile, costurile legate de înscrieri și actualizări în cartea funciară. Dacă există un singur moștenitor, el suportă tot; dacă sunt mai mulți, cheltuielile se împart proporțional cu partea fiecăruia.
În 2026, regula concretă pe care mulți o află prea târziu este aceasta: dezbaterea succesiunii în primii doi ani de la deces scutește moștenitorii de impozitul de 1% din valoarea bunurilor, iar după acest interval impozitul se aplică. Separat, moștenitorii au un an de la deces pentru a accepta sau a renunța, iar lipsa unei acțiuni în acest termen este considerată acceptare tacită; în plus, dacă defunctul a lăsat copii, ei au prioritate, iar când există și soț supraviețuitor, acesta primește un sfert din avere, restul revenind copiilor în mod egal.