Gardul dintre două proprietăți este deseori punctul zero al disputelor de cartier. De la simple remarci peste gard până la sesizări în instanță, miza e aceeași: protecția proprietății, intimitatea și respectarea limitelor de teren.
Un gard bine gândit delimitează clar hotarul, descurajează accesul neautorizat și reduce ocaziile de conflict. Problemele apar atunci când trasarea graniței nu este limpede, când apar suspiciuni de „spionaj” sau dacă un proprietar consideră că lucrarea a fost executată pe terenul său fără acord.
Rolul gardului și de unde pornesc tensiunile
Refuzul unuia dintre vecini de a participa la cheltuieli, constatarea unor suprapuneri de teren sau alegerea unilaterală a amplasamentului pot alimenta rapid conflictul. Cadrul legal, însă, oferă repere pentru a preîntâmpina escaladarea: în esență, împrejmuirea este un drept, nu o obligație. Așadar, proprietarul poate decide dacă ridică ori nu un gard, cu respectarea regulilor din localitatea sa.
Discuțiile devin mai simple dacă vecinii pornesc de la aceleași documente (acte de proprietate, plan cadastral) și convin din timp asupra materialelor, înălțimii și poziției pe linia de hotar. Lipsa acestui acord prealabil e, de regulă, scânteia care duce la plângeri, amenzi sau procese.
Ce prevede legea: înălțimea permisă și împărțirea cheltuielilor
În multe localități, regulamentele de urbanism stabilesc limite precise pentru împrejmuiri și prevăd când pot fi acordate derogări. Ca regulă practică, gardul dintre proprietăți nu ar trebui să depășească 2 metri, iar excepțiile sunt cele indicate expres de normele locale.
Dacă nu există reglementări speciale, cutume sau prevederi urbanistice, înălțimea se stabilește de comun acord, cu mențiunea că pragul de 2 metri (inclusiv cu elementul de vârf/„creastă”) nu ar trebui depășit.
„Astfel, inaltimea gardului dintre vecini este de maximum 2 metri cu derogarile de rigoare. Astfel, un gard despartitor intre vecini nu trebuie sa incalce nici dreptul la proprietate si posesie al vecinului si nici nu trebuie sa fie amplasat doar pe o singura parte a unei proprietati si in acelasi timp trebuie sa permita si scurgerea apei de pe el, pe ambele fonduri de proprietate”, arata Art. 662 alin. 2 Cod Civil- (2).
Tot din logica legală decurge și modul de finanțare: gardul de hotar se consideră lucrare comună, astfel că ambii vecini sunt chemați să participe la costuri. Oricare dintre părți poate solicita celeilalte contribuția necesară atunci când nu există împrejmuire sau când aceasta trebuie înlocuită.
Pe latura tehnică, gardul nu se poate plasa „doar pe o singură parte” în detrimentul unuia dintre proprietari, iar proiectarea trebuie să țină cont de scurgerea apelor, astfel încât să nu provoace daune niciunuia dintre fonduri. Respectarea acestor cerințe reduce riscul de litigii și costuri suplimentare ulterioare.
Înainte de a începe lucrările, verificați la primărie regulamentele locale aplicabile străzii sau cartierului dvs., deoarece unele orașe și comune impun condiții speciale privind materialele, transparența sau forma împrejmuirii. Astfel veți ști din start ce este permis și cum trebuie procedat, fără surprize neplăcute pe parcurs.