Se întâmplă fix în secunda în care crezi că ai câștigat lupta cu ziua: respirația încetinește, pleoapele devin grele, umerii se lasă… și, dintr-odată, corpul face un tresărit violent, ca și cum ai fi alunecat de pe o treaptă care n-a existat niciodată. Pentru unii e o singură dată, pentru alții revine în perioade aglomerate. Iar întrebarea rămâne aceeași: de ce apare exact când somnul pare, în sfârșit, sigur?
Momentul în care corpul pare că te trădează
„Saltul” acela vine dintr-o zonă în care două lumi se suprapun: ești încă puțin treaz, dar creierul începe deja să coboare volumul. În mod normal, tranziția e lină: activitatea electrică se reduce treptat, ritmul inimii se domolește, respirația devine mai rară, iar simțurile se desprind de zgomotul din jur.
Problema e că nu toate „comutatoarele” se închid simultan. În timp ce unele funcții se sting, mușchii pot rămâne o clipă într-o stare de atenție reziduală, ca și cum ar mai aștepta un semnal. În acea fracțiune de timp, creierul primește informații amestecate: relaxare profundă, dar și o urmă de tensiune musculară. Și uneori interpretează greșit ceea ce simte.
De aici apare senzația aceea stranie, pe care mulți o descriu identic: ca o pierdere de stabilitate, ca un pas în gol, ca o cădere scurtă dintr-un loc imaginar. Reacția care urmează e reflexă: un impuls brusc către mușchi, menit să „corecteze” o problemă care, de fapt, nu există.
Ce face episodul atât de memorabil e contrastul: tocmai intrai în calm, iar corpul îți livrează, fără avertisment, o descărcare care pare disproporționată. Nu e surprinzător că unii se ridică în capul oaselor, își verifică pulsul sau își pun întrebări incomode despre ce se întâmplă în interior.
Când merită să fii atent
În majoritatea cazurilor, episodul rămâne doar un „glitch” al adormirii. Totuși, sunt situații în care merită să privești contextul: dacă tresăritul se repetă constant, apare de mai multe ori pe noapte, te împiedică să adormi sau se asociază cu mișcări involuntare și în timpul zilei, e un semn că rutina ta (sau calitatea odihnei) cere o evaluare.
Există câțiva factori care, în practică, par să-l invite mai des: perioadele de stres ridicat, oboseala fizică acumulată, programul neregulat de somn, precum și consumul de băuturi stimulante înainte de culcare. Pentru mulți, ajustările simple fac diferența: un orar mai stabil, reducerea stimulentelor seara, o pauză de la ecrane înainte de somn.
Ciudat este că episodul nu se anunță. Poți avea zile „perfecte” și tot să apară, iar alteori să dispară exact când te aștepți mai mult la el. De aceea, cei care îl experimentează frecvent ajung să dezvolte o mică anxietate de adormire: te întinzi în pat și aștepți următorul șoc. Iar anticiparea, paradoxal, poate încorda și mai mult corpul în momentul în care ar trebui să cedeze.
Fenomenul are, totuși, un nume folosit de specialiști — mioclonia de somn, cunoscută și ca sacadă hipnică — și este considerat o reacție normală în trecerea dintre starea de veghe și somn; în plus, nu este considerat periculos și, de regulă, nu indică o boală neurologică sau cardiacă.