Mulți își măsoară tensiunea arterială rar, „din când în când”, de obicei când apare o stare de disconfort. Problema e că tensiunea nu e doar un număr într-un aparat: e ritmul cu care sângele împinge în pereții vaselor și, implicit, felul în care creierul primește oxigenul de care depinde totul — de la vedere și vorbire, până la coordonare și memorie.
În jurul tensiunii arteriale există o capcană periculoasă: poate părea perfect suportabilă mult timp, iar corpul „se obișnuiește” cu valori care, în realitate, macină în tăcere sistemul cardiovascular. De aici pornește una dintre cele mai greu de prins situații: momentul în care tensiunea începe să trimită semnale pe care puțini le iau în serios.
Ce îți spune tensiunea când creierul e pe muchie
Accidentul vascular cerebral (AVC) apare, în esență, în două scenarii: fie se blochează circulația către o zonă a creierului, fie se rupe un vas de sânge. În ambele situații, timpul nu are răbdare — celulele nervoase nu pot „aștepta” oxigenul la nesfârșit. Iar tensiunea arterială, prin presiunea și viteza cu care mișcă sângele, ajunge să fie o piesă centrală în felul în care se schimbă totul de la un minut la altul.
De aceea, hipertensiunea este considerată principalul factor de risc pentru AVC. Când presiunea rămâne ridicată, vaselor li se schimbă comportamentul: devin mai rigide, mai fragile, mai expuse la depuneri și la formarea cheagurilor. Din afară, însă, poate să nu se vadă nimic.
Medicii tratează ca semnal de alarmă valorile care trec de 140/90 mmHg. Partea înșelătoare este că hipertensiunea poate evolua ani la rând fără simptome clare, motiv pentru care i s-a spus adesea
„ucigașul tăcut”
.
Și totuși, există un moment în care „tăcerea” se rupe: nu neapărat printr-o durere dramatică, ci printr-o schimbare a felului în care tensiunea se comportă, ca și cum organismul ar încerca să compenseze un dezechilibru care se adâncește.
Când valorile nu mai sunt stabile și corpul începe să te avertizeze
Înainte de un eveniment vascular, pot apărea manifestări care, luate separat, sunt ușor de pus pe seama oboselii sau a stresului: dureri de cap puternice, tulburări de vedere (pete negre, imagine încețoșată), senzația că ceva „nu e ca de obicei”. Uneori, astfel de semne pot apărea chiar cu câteva zile înainte de episodul acut.
Contează și momentul zilei. O creștere exagerată a tensiunii dimineața, la trezire, este asociată cu un risc mai mare, iar lipsa scăderii firești a tensiunii pe timpul nopții poate însemna că vasele nu mai primesc pauza fiziologică de care au nevoie.
De aici vine și diferența dintre „verific ocazional” și „monitorizez”. Pentru cine trece de 40 de ani, măsurarea regulată devine o formă simplă de control, mai ales când e susținută de obiceiuri care trag tensiunea înapoi spre normal: mai puțină sare, mișcare zilnică, atenție la greutate și la stres. Când apare o valoare neobișnuită, nu e un motiv de bravură, ci un motiv de reacție rapidă și ajustare medicală a tratamentului.
Detaliul pe care îl descriu frecvent specialiștii chiar înainte de un AVC este schimbarea bruscă a tensiunii: la unii pacienți se înregistrează o creștere abruptă, cu valori foarte mari care pot depăși 180/110 mmHg, iar în unele accidente ischemice poate exista și o scădere rapidă, cu amețeli și senzație de leșin; și mai periculoase sunt fluctuațiile mari, când tensiunea sare de la foarte sus la foarte jos într-un interval scurt, semn că sistemul cardiovascular este într-un dezechilibru sever și că vasele cerebrale sunt puse la încercare.