La aproape patru decenii de la explozia din 1986, ruinele reactorului 4 de la Cernobîl găzduiesc un organism care sfidează așteptările: o ciupercă neagră ce pare să folosească radiația în avantajul ei. Relatările recente, menționate și de ScienceAlert, au readus în prim-plan această formă de viață neobișnuită, capabilă să se dezvolte acolo unde majoritatea organismelor ar ceda.
Specia este identificată drept Cladosporium sphaerospermum. Departe de a se limita la „supraviețuire”, acest microorganism pare să prospere în prezența radiațiilor, un comportament care îi nedumerește pe cercetători și pune sub semnul întrebării granițele pe care biologia le-a trasat până acum pentru viața în medii extreme.
Ce au observat cercetătorii în interiorul reactorului 4
În zonele contaminate ale clădirii avariate, unde mediul rămâne printre cele mai radioactive de pe planetă, ciuperca a fost găsită dezvoltându-se pe suprafețe afectate. Oamenii de știință remarcă faptul că, expusă la radiație intensă, ciuperca nu doar rezistă, ci pare să accelereze creșterea. Acest comportament iese din tipare, întrucât expunerea de obicei dăunează țesuturilor vii.
Fenomenul ridică o întrebare-cheie: cum reușește organismul să transforme un factor considerat letal într-o condiție favorabilă? Deocamdată, mecanismele interne prin care Cladosporium sphaerospermum valorifică energia mediului iradiat nu sunt pe deplin înțelese, însă observațiile din teren indică o adaptare spectaculoasă la un stres fizic extrem.
Însăși prezența ciupercii în epicentrul dezastrului, la atâția ani distanță, îi face pe specialiști să revină periodic pentru monitorizare și prelevare de probe. Datele adunate conturează treptat imaginea unei strategii de supraviețuire atipice, care contrazice presupunerile despre limitele vieții în medii cu radiație ridicată.
De ce contează această descoperire
Descoperirea unei forme de viață ce se adaptează mai bine în prezența radiațiilor deschide piste noi de cercetare. Ea stimulează întrebări despre potențialul biologiei de a se reorganiza în fața unor condiții limită și despre modul în care organismele pot exploata surse de energie neobișnuite. Nu în ultimul rând, readuce în discuție modul în care definim „locuibilitatea” unui mediu.
Faptul că fenomenul este raportat în continuare la aproape patruzeci de ani după catastrofă arată că nu avem de-a face cu o curiozitate trecătoare, ci cu un proces stabil care merită investigat sistematic. Cercetătorii văd în el o oportunitate de a înțelege mai bine adaptarea biologică în fața unui stres continuu și intens.
În același timp, observațiile din clădirea reactorului 4 demonstrează că natura poate găsi căi neașteptate de a funcționa în medii pe care le considerăm „interzise”. Pentru comunitatea științifică, aceasta este o invitație de a căuta explicații dincolo de paradigmele obișnuite și de a documenta atent particularitățile unei specii care își urmează propriile reguli.
Așadar, Cladosporium sphaerospermum rămâne un subiect de studiu activ: un organism ce pare să transforme ceea ce pentru alții este o amenințare — radiația — într-un aliat pentru dezvoltare. Interesul global pentru acest caz, menționat inclusiv de publicații internaționale, arată că povestea ciupercii negre din Cernobîl este departe de a fi închisă.