Există un detaliu pe care multe femei îl observă mai întâi în tăcere, apoi îl „negociază” cu tot felul de soluții rapide: un miros neobișnuit în zona intimă, uneori descris drept miros de pește. Și tocmai pentru că apare într-un loc despre care nu se vorbește ușor, devine un subiect care apasă, enervează și ridică întrebări incomode.
Partea care încurcă pe toată lumea: uneori pare să vină și să plece, alteori revine fix când nu te aștepți, iar în anumite momente ale lunii poate părea mai intens. Iar când ai impresia că ai făcut „totul corect”, senzația de neliniște rămâne.
„De ce pot mirosi a pește părțile intime?”
Ce se întâmplă, de fapt, cu echilibrul intim
Zona intimă are propriul ei echilibru, iar acesta se schimbă în mod natural pe parcursul ciclului menstrual. În acest timp, nivelul de aciditate nu rămâne perfect constant, iar corpul reacționează fin la fluctuații. În plus, glandele sudoripare din piele joacă un rol mai important decât pare la prima vedere: transpirația, frecarea, lenjeria, stresul și rutina zilnică pot influența senzația de „prospețime”.
De aceea, două zile aparent identice pot produce senzații complet diferite. Uneori, totul ține de context: un episod de oboseală, o perioadă cu transpirație mai multă, schimbări de produse folosite sau un moment în care echilibrul intim e pur și simplu mai fragil.
Și aici apare capcana: multe femei interpretează mirosul ca pe o problemă strict de curățenie. Dar corpul poate semnala, discret la început, că echilibrul e dereglat, nu că „nu ai fost atentă”.
Semnele care îți arată că nu e doar o zi proastă
Când mirosul devine persistent, când revine în valuri sau când ai impresia că se intensifică după anumite momente (de exemplu după transpirație, după lenjerie foarte strânsă sau după contacte intime), merită să-l tratezi ca pe un semnal, nu ca pe un „detaliu rușinos”.
Un alt element pe care multe îl ignoră: unele situații se pot instala tocmai când încerci să rezolvi rapid, prin spălări agresive, parfumuri sau produse nepotrivite. Iar dacă mirosul e însoțit de disconfort, schimbări vizibile ori o senzație că „ceva e diferit”, crește probabilitatea să fie vorba de un dezechilibru care are nevoie de evaluare.
În mod realist, controalele periodice (anual sau la doi ani, în funcție de recomandarea medicului) nu sunt un moft, ci o plasă de siguranță. Iar dacă observația ta e că mirosul nu dispare, e mai util să mergi la un specialist decât să porți singură un stres care se amplifică de la o săptămână la alta.
În mod obișnuit, un pH vaginal considerat normal este ușor acid, în jur de 3,8–4,5, iar atunci când acest echilibru se dereglează pot apărea mirosuri neplăcute. Printre cauzele descrise frecvent se află igiena intimă deficitară (inclusiv după contacte), vaginoza bacteriană (prin creșterea excesivă a anumitor bacterii care schimbă pH-ul), dar și infecții cu transmitere sexuală precum tricomonaza sau candidoza vaginală; în unele situații, un miros constant poate ridica suspiciunea unor probleme mai serioase care trebuie verificate de medic, inclusiv afecțiuni la nivelul uterului.