Doliu în muzica românească: Valentin Moldovan, cunoscut pentru aportul său la mișcarea „Cenaclul Flacăra”, a încetat din viață la 67 de ani. Vestea a întunecat comunitatea artistică, unde artistul era respectat pentru discreție, generozitate și felul în care își apropia publicul prin simplitate și emoție.
A murit „vocea Cenaclului Flacăra”
Potrivit apropiaților, artistul se confrunta de o perioadă cu probleme de sănătate, însă dispariția sa i-a surprins pe toți. Pentru colegii de scenă și pentru cei care l-au admirat, vestea a venit ca un șoc, readucând în prim-plan anii de scenă în care Moldovan a legat prietenii și a creat momente devenite repere pentru iubitorii de folk.
Publicul l-a asociat cu un timbru distinct, cald, inconfundabil, care transforma fiecare interpretare într-o confesiune. Mulți îl numeau „vocea caldă” a Cenaclului, pentru modul în care știa să dozeze tandrețea, forța și tăcerea dintre versuri. În recitaluri, îmbina simplitatea chitarei cu atenția pentru cuvânt, construind spații de tihnă într-o lume grăbită.
„De astăzi, Moldovan Valentin, colegul de Cenaclu (și uneori chiar de cameră), va cânta în celălalt, de sus, unde mulți — prea mulți și prea devreme — s-au adunat în jurul lui Boss… Acum e în Lumină, e Liber și a încheiat Lupta… cel puțin aici, pe pământ… Dumnezeu să-l odihnească”, a spus Walter Ghicolescu.
O viață dedicată folkului și poeziei
Născut la 16 octombrie 1958, în județul Bistrița-Năsăud, Valentin Moldovan și-a descoperit devreme vocația. În 1984 a fost cooptat în Cenaclul Flacăra, mișcarea artistică fondată și coordonată de Adrian Păunescu, care a adus împreună poeți, actori și interpreți de folk într-un spectacol colectiv ce a marcat o generație. Acolo, Moldovan s-a remarcat prin echilibrul dintre rigoare și sensibilitate, punând muzica în slujba textului și a ideii de comunitate culturală.
Repertoriul său a fost caracterizat de piese pline de sensibilitate și de interpretări curate, atent lucrate, în care nuanța făcea diferența. Pentru numeroși spectatori, întâlnirea cu artistul însemna reîntoarcerea la simplitatea versului și la acea libertate interioară pe care doar folkul autentic o oferă. Dincolo de scenă, colegii îl descriau drept un om discret, modest, atent cu cei din jur.
Ecoul mesajelor venite din partea artiștilor cu care a împărțit scena arată cât de solidă a fost legătura creată în jurul unei chitare și a unei voci care nu căuta stridențe. În jurul lui, prietenia era continuarea firească a muzicii, iar scena — pretextul pentru dialogul cu publicul.
Mulți își vor aminti felul în care, printr-o voce caldă și o chitară, transforma versul în confesiune, iar tăcerea dintre acorduri în spațiu de ascultare. Pentru cei care l-au urmărit, acestea rămân semnele unui artist care a ales să slujească poezia înaintea oricărei retorici a succesului.
Urmărește-ne și pe Google News
Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter
MENȚIUNE:
Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.