in

Este legal sau nu să hrănești pisicile fără stăpân pe domeniul public? Ce ai voie să faci și care sunt regulile în astfel de situații


În fiecare cartier există scena care se repetă: o pungă de boabe lăsată lângă un gard, două-trei pisici care apar ca din neant și, inevitabil, o privire tăioasă de la cineva care crede că “așa se înmulțesc”. Doar că adevărul din spatele coloniilor de pisici fără stăpân nu are legătură cu mâncarea, ci cu altceva pe care mulți îl ignoră până când tensiunea dintre vecini explodează.

În București și Ilfov, oamenii care hrănesc pisicile ajung frecvent la aceeași întrebare: fac un gest bun sau își atrag singuri probleme? Iar când apar discuții despre domeniul public, lucrurile par și mai alunecoase: “ai voie?”, “te poate amenda cineva?”, “ești obligat să le iei în casă?”. Specialiștii de la Protecția Animalelor Ilfov vorbesc despre ce funcționează, ce aprinde conflictele și ce înseamnă, de fapt, ajutor responsabil.

Mitul care aprinde conflicte între vecini

Cel mai răspândit mit rămâne acesta: dacă le hrănești, “se vor înmulți”. E o explicație comodă, dar care mută vina în direcția greșită. Pisicile nu fac pui pentru că primesc mâncare. Se reproduc pentru că nu sunt sterilizate. Accesul la hrană poate influența unde stau și când apar, însă nu produce pui peste noapte.

De aici pornește și confuzia: oamenii văd mai multe pisici într-un loc și trag concluzia că hrănirea “atrage” problema. În realitate, acolo unde există deja pisici nesterilizate, populația crește indiferent dacă cineva le pune sau nu bolul jos. Diferența e că fără hrană cresc și riscurile: slăbire, boli, lupte, zgomot, mizerie împrăștiată de oameni sau de saci răscoliți.

„Hrănirea trebuie făcută responsabil, într-un loc stabil, discret și curat.”

Aici se rupe filmul în majoritatea conflictelor: nu pisicile “creează dezordine”, ci modul în care oamenii lasă în urmă resturi, pungi, conserve aruncate sau farfurii uitate zile întregi. Un gest bun, făcut haotic, se transformă rapid într-o țintă ușoară pentru reproșuri.

Ce înseamnă ajutor responsabil, zi de zi

Dacă vrei să ajuți fără să creezi un câmp de bătălie pe scară, regula de aur este organizarea. Hrănirea într-un punct fix, curățat după fiecare masă, reduce instant nemulțumirile și menține locul sub control. Discreția contează: nu pentru că ar fi “rușinos”, ci pentru că o zonă aglomerată atrage reacții, comentarii și, uneori, gesturi ostile.

Dar măsura care schimbă cu adevărat situația, pe termen lung, este sterilizarea. Este singura soluție care oprește apariția puilor nedoriți și, în același timp, poate reduce comportamentele care deranjează: marcajul teritoriului, agresivitatea, migrarea în căutare de împerechere. În București și Ilfov există campanii gratuite sau la costuri reduse, iar implicarea comunității face diferența dintre un loc “plin de pisici” și un loc în care numărul lor scade natural.

În sezonul rece, ajutorul concret poate însemna și un adăpost minim: un culcuș improvizat corect sau o căsuță amplasată cu cap, ferită de vânt și umezeală. În ultimii ani, au fost distribuite sute de căsuțe pentru pisici în București și Ilfov, iar aceste inițiative au un efect simplu: animalele nu mai caută disperate căldură în zone periculoase și comunitatea vede că lucrurile sunt gestionate.

Dacă vrei să faci lucrurile “ca la carte”, iată câteva repere clare:

hrănește la ore relativ fixe, în același loc, și strânge imediat după

prioritizează sterilizarea ori de câte ori poți

asigură un adăpost minim iarna

păstrează zona curată, fără resturi și ambalaje

semnalează abuzurile și colaborează cu autoritățile sau ONG-urile

În tot acest peisaj, întrebarea care rămâne pe buzele tuturor nu este despre compasiune, ci despre limite: pe domeniul public, în fața blocului, lângă un gard sau într-un colț de parcare, cât de departe poți merge fără să intri în conflict cu reguli, vecini sau instituții.

Răspunsul transmis de specialiști este că hrănirea animalelor fără stăpân este permisă de lege, iar ceea ce schimbă totul, în practică, sunt igiena locului și pașii concreți precum sterilizarea.