Guvernul României pregătește o nouă măsură de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, odată cu eliminarea schemei de plafonare a prețurilor la energie.
Prin intermediul cardurilor de energie, autoritățile intenționează să atenueze impactul financiar al majorărilor de prețuri asupra categoriilor defavorizate. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat această măsură ca parte a unui plan mai amplu de protecție socială.
Creșterea prețurilor la energie, o problemă europeană
România nu este singura țără afectată de scumpirea energiei. La nivel european, gazele naturale au cunoscut o creștere de peste 60%, iar energia electrică s-a scumpit cu aproximativ 25%. Aceste creșteri sunt, în mare parte, generate de oprirea tranzitului gazului rusesc, ceea ce a creat un dezechilibru pe piețele energetice internaționale.
Pentru a preveni o explozie a facturilor, autoritățile române au decis să prelungească schema de plafonare a prețurilor la energie, o măsură menținută până la data de 1 iulie. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat importanța intervenției guvernamentale în acest sector:
„Fărăaceastă intervenție, prețurile la energie ar fi crescut semnificativ, afectând în special persoanele cu venituri reduse”, a declarat oficialul.
Pe lângă plafonarea prețurilor, autoritățile au impus reguli mai stricte privind contractele bilaterale între producătorii și furnizorii de energie. Astfel, jumătate din energia necesară trebuie achiziționată prin contracte directe, ceea ce oferă mai multă predictibilitate și reduce riscurile speculative pe piața de energie.
Citește și: PPC România face lumină asupra distribuției de energie și promite stabilitate pentru consumatori
Cine va beneficia de noile carduri de energie?
Ministerul Muncii lucrează în prezent la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acest nou tip de sprijin. Deși detaliile nu au fost încă finalizate, se estimează că principalele categorii vizate sunt:
- Pensionarii cu venituri mici;
- Familiile cu venituri reduse;
- Persoanele cu dizabilități;
- Beneficiarii de ajutor social;
- Alte categorii vulnerabile, identificate de Ministerul Muncii.
Procesul de accesare a acestor carduri urmează să fie definitivat până în luna iunie, iar autoritățile promit o procedură simplificată, pentru a facilita accesul beneficiarilor la acest ajutor.
Distribuirea cardurilor prin Poșta Română
Pentru a evita drumurile suplimentare la instituțiile statului, cardurile de energie vor fi livrate direct prin Poșta Română. Această metodă a fost aleasă pentru a asigura accesul rapid și eficient la sprijinul financiar oferit de guvern.
Această măsură vine în contextul eliminării schemei de plafonare a prețurilor la energie, iar guvernul dorește să evite un impact negativ imediat asupra consumatorilor vulnerabili. Conform oficialilor, programul de sprijin va intra în vigoare imediat după expirarea plafonării, adică la 1 iulie.
Urmărește-ne și pe Google News
Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter
MENȚIUNE:
Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.