Într-un tren de dimineață, liniștea ritmată de roțile pe șină a fost tulburată de un schimb de replici neașteptat. O tânără, cu pași discreți și un palton bej închis până la gât, s-a așezat față în față cu un bărbat în uniformă, împodobit cu distincții. Ținuta lui, impecabilă, trăda rangul: locotenent-colonel.
Scena din vagon
Privirea militarului s-a oprit asupra gulerului închis la culoare care se zărea de sub paltonul tinerei. Expresia i s-a încruntat, iar vocea i-a devenit aspră. A urmat o interpelare directă, în văzul celorlalți pasageri.
— Ce ai sub palton? — a întrebat brusc, aplecându-se înainte.
Surprinsă, tânăra a păstrat calmul. Însă tonul din fața ei a urcat încă o treaptă, iar cuvintele au atras atenția întregului compartiment.
— Te întreb, de unde ai luat uniforma? — și-a ridicat vocea locotenent-colonelul. — Acum v-ați hotărât să jucați de-a soldățelul? Sau ai cumpărat-o de pe internet doar pentru like-uri?
Un murmur scurt s-a stins printre scaune, în timp ce câțiva pasageri își întrerupeau conversațiile. Fără a-și pierde răbdarea, tânăra a răspuns pe același ton liniștit.
— Îmi pare rău, dar nu v-am permis să vorbiți cu mine într-un asemenea ton — a spus ea calm.
Replica a inflamat și mai mult orgoliul celui din uniformă. Gestul lui ferm, postura dreaptă și medaliile lucitoare i-au accentuat autoritatea, iar cuvintele au venit apăsat, ca într-un raport.
— Nu mi-ai permis? — a izbucnit el. — Am servit în armată timp de douăzeci de ani și nu voi tolera ca cineva care nu aparține acesteia să poarte uniformă! Este sfântă! Dă-o jos imediat!
Tânăra a rămas neclintită, cu privirea fixă, fără să riposteze. O clipă, tot vagonul a părut să aștepte următoarea mișcare.
Momentul care a schimbat totul
Cu un gest lent, calculat, ea a desfăcut centura paltonului și l-a dat la o parte. Sub stofă, se vedea o uniformă perfect aranjată, presărată cu embleme. Gradul de maior era clar vizibil, la fel și însemnele trupelor speciale. A scos legitimarea și a lăsat-o, fără ostentație, la îndemâna privirii.
— Maior în forțele speciale — a spus ea calm, fără să ridice vocea. — Mă bucur să văd că apărați cu atâta zel onoarea armatei. Deși e ciudat că, în același timp, țipați la un coleg în public.
În câteva secunde, atmosfera s-a schimbat. Murmurul a dispărut, iar locotenent-colonelul, până atunci sigur pe sine, a încremenit. Buzele i s-au mișcat fără sunet, încercând parcă să găsească o replică potrivită. Privirile din jur au devenit tăcute, iar zgomotul trenului a recăpătat locul întâi.
Tânăra ofițer nu a forțat momentul. A rămas în banca ei, dreaptă, cu uniforma în ordine, lăsând actul la vedere doar cât să fie observat. Fără alte cuvinte, și-a strâns paltonul la braț, iar calmul ei a funcționat ca un reper pentru ceilalți pasageri.
În fața ei, bărbatul și-a coborât încet privirea, cu o închidere a umerilor abia perceptibilă. Câteva clipe mai târziu, și-a reluat locul, privind pe geam, în timp ce șinele înghițeau kilometri și trenul își continua drumul, cu același ritm constant, peste care nu mai plutea niciun cuvânt ridicat.
Urmărește-ne și pe Google News
Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter
MENȚIUNE:
Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.