Într-o dimineață obișnuită, un control de rutină poate deveni momentul în care îți dai seama că o simplă dată din acte îți schimbă complet planurile. ITP-ul e genul de detaliu pe care îl ignori până când îți intră în față — pe șosea, la stația de inspecție sau la ghișeu. Și, de cele mai multe ori, întrebarea nu e „dacă”, ci când ajunge să te coste timp, drumuri și nervi.
Inspecția Tehnică Periodică nu e o formalitate de bifat: ea este condiția care separă un vehicul „în regulă pe hârtie” de unul care, legal, nu mai are ce căuta pe drumurile publice. Iar formularea din lege e cât se poate de directă:
„Vehiculele inmatriculate sau inregistrate in Romania pot circula si pot fi utilizate pe drumurile publice din Romania numai daca starea lor tehnica este conforma (…) prin inspectia tehnica periodica.”
ITP-ul: ce verificare e, de fapt, și de ce te prinde pe nepregătite
În esență, ITP-ul este verificarea care confirmă că mașina ta rămâne încadrată în cerințele de siguranță rutieră și protecția mediului, în categoria ei de utilizare. Nu „îți dă voie” să circuli, ci îți păstrează acest drept, atâta timp cât vehiculul trece prin filtrul tehnic la intervalele stabilite.
De aici apare și capcana clasică: „Dacă nu folosesc mașina, mai trebuie?” Răspunsul e mai nuanțat decât pare. Dacă vehiculul nu e utilizat, ITP-ul valabil nu devine o obligație practică imediată, însă expirarea lui poate deschide ușa către suspendarea înmatriculării. Iar când înmatricularea e suspendată, discuția nu mai e despre o programare la service, ci despre statutul legal al mașinii tale.
Între timp, mulți șoferi uită un lucru simplu: ITP-ul nu e doar despre „trece/nu trece”. Contează și cum trece, pentru că legea împarte problemele găsite în trei niveluri care îți pot schimba complet situația, chiar dacă ai intrat în stație convins că e doar o verificare rapidă.
Deficiențe „mici”, „mari” și „periculoase”: linia fină dintre OK și probleme
În cadrul inspecției pot fi identificate deficiențe minore, majore sau periculoase. Diferența dintre ele nu e o etichetă „tehnică” pusă în treacăt, ci o decizie care stabilește dacă pleci mai departe sau te întorci cu o listă de remedieri pe care nu o poți amâna.
Când apare o combinație care sună „acceptabil” la prima vedere — o problemă minoră și una majoră — clasificarea nu se face după cea mai „blândă” observație. Vehiculul este încadrat după deficiența cu gravitatea mai mare, ceea ce poate răsturna complet așteptările unui șofer care a venit doar pentru „o ștampilă”.
Iar acolo unde deficiențele sunt considerate periculoase, regula este fără interpretări: inspecția se consideră netrecută, iar vehiculul trebuie prezentat din nou la verificare în maximum 30 de zile de la inspecția inițială.
În toată povestea asta, există însă un detaliu care decide ritmul în care intri în stația ITP — și e detaliul pe care cei mai mulți îl află prea târziu. Pentru un autovehicul nou, prima inspecție se face la 3 ani de la prima înmatriculare în România, dacă la acel moment vehiculul a fost nou. După aceea, periodicitatea se schimbă, iar pentru autovehiculele destinate transportului de persoane cu cel mult 8 locuri (în afară de șofer), intervalul ajunge la 2 ani, dar devine 1 an în momentul în care vehiculul are o vechime de cel puțin 12 ani (cu excepția vehiculelor de interes istoric).