Întâlnirea dintre Irina Columbeanu și tatăl ei, Irinel, s-a transformat într-o seară marcată de emoție și rememorări. Adolescenta în vârstă de 18 ani i-a pregătit un dar simbolic: o carte realizată pentru el, „Viața lui Irinel Columbeanu”, pe care a răsfoit-o chiar la masă, în timp ce ochii acestuia s-au umplut de lacrimi.
Întâlnirea tată–fiică, între amintiri și lacrimi
Albumul adus de Irina adună instantanee rare din viața lui Irinel: de la imaginea casei de la Snagov până la fotografii de la nunta cu Monica Gabor. Printre pagini se află și documente din anii de școală, inclusiv foaia matricolă care îi consemnează notele de 10.
Așezați la masă, fiica a început să citească pasaje din volum, iar tatăl a intervenit, vizibil mândru, cu o amintire despre performanțele familiei la învățătură.
„Și mama a avut 10 la liceu”
„Și eu am terminat tot cu 10”
Rândurile parcurse au readus în discuție locurile preferate din tinerețea lui Irinel. În volum este menționat un local clasic al Capitalei, iar coincidența a fost cu atât mai puternică cu cât cei doi se aflau chiar acolo, la „Doina”.
„E un semn, parcă ne-am întors în timp”
Momentul a fost surprins în fotografii și clipuri scurte, pe care Irina le-a urcat ulterior pe rețelele sociale. Gestul s-a transformat într-un prilej de apropiere vizibilă, cu priviri calde și replici scurte, dar pline de sens.
Cartea, simbol și pretext pentru dialog
„Viața lui Irinel Columbeanu” funcționează ca un fir al memoriei: ilustrații, documente și repere cronologice. Pentru Irina, darul a fost o ocazie de a-și arăta recunoștința; pentru Irinel, un prilej de a-și revizita trecutul, cu pauze lungi și zâmbete discrete. În timp ce fiica îi arăta fotografiile, ochii lui s-au oprit adesea asupra imaginilor din curtea de la Snagov, semn că acele locuri rămân ancore afective.
Schimbul de replici despre mediile de 10 a avut ecoul unei tradiții de familie. Tonul a fost cald, iar ritmul cinei s-a lăsat condus de paginile volumului. Coincidența cu spațiul în care se aflau a accentuat întregul tablou, transformând seara într-o scenă în care trecutul și prezentul s-au suprapus fără efort.
În mediul online, imaginile de la masă au adunat rapid aprecieri. Printre reacții s-au regăsit mesaje simple, atașate unor fotografii cu tatăl răsfoind cartea și privirea Irinei îndreptată spre el.
„Un tată mândru, o fiică exemplară”
„Asta e adevărata iubire”
Secvențele distribuite au păstrat discret atmosfera serii: lumina caldă a restaurantului, coperta volumului ținută cu grijă și apropierea dintre cei doi, conturată de un cadou gândit cu inimă și răbdare. În centrul poveștii a rămas cartea – un pretext pentru dialog, dar și o colecție de repere care susțin, pagină cu pagină, ideea de continuitate.