Irinel Columbeanu, abandonat de Monica Gabor! Confesiuni dureroase despre singurătate și viața la azil: „Irina mi-a zis că…”

De la fast la singurătate, drumul lui Irinel Columbeanu a fost abrupt și vizibil. Fostul afacerist vorbește deschis despre prezentul trăit într-un azil, despre ruptura totală de Monica Gabor și despre speranța care îl ține pe linia de plutire: revederea cu fiica lui.

Instalat acum într-o viață cu ritm lent și resurse limitate, Irinel își descrie stările fără ocol: acceptă realitatea, își gestionează problemele de sănătate și recunoaște că prieteni nu prea au mai rămas. În antiteză cu trecutul său de la Izvorani, prezentul înseamnă camere modeste, program fix și multă reflecție.

Relația ruptă cu Monica Gabor, dar respect pentru rolul ei de mamă

Legătura cu fosta soție s-a stins complet, lucru pe care Irinel îl admite răspicat. Chiar și așa, spune că este mulțumit de felul în care Monica a crescut-o pe fiica lor, Irina. Despre comunicarea cu Monica, mărturisirea lui e scurtă și apăsată, marcată de tăcere:

„Cu Monica nu am mai vorbit…”

În centrul emoțiilor rămâne Irina, astăzi o tânără de 19 ani, stabilită la New York, unde urmează medicina. Pentru tată, distanța geografică s-a transformat într-o așteptare prelungită. Spune că nu și-a mai văzut fiica de aproape un an, însă păstrează nădejdea revederii în acest an.

„Sunt foarte bine, sunt ok! Sunt la azil. Am vorbit și cu Irina, mi-a zis că încearcă să vină să mă vadă. Vorbesc zilnic cu ea, mă ajută cu bani”

În același registru realist, Irinel admite că nu poate parcurge drumul până la New York și așteaptă momentul în care fiica sa va reveni în România:

„Irina este acum la New York, mi-e cam departe să ajung la ea. O să văd ce face ea și dacă vine în România”

Aceste cuvinte conturează portretul unui părinte care, deși trăiește într-un spațiu restrâns și are resurse diminuate, își păstrează focusul pe legătura cu copilul. Linia directă dintre ei, spune el, există zilnic și vine la pachet cu sprijin financiar din partea fetei.

De la opulență la azil: rutină, credință și liniște

Trecerea de la viața extravagantă la una dominată de neajunsuri l-a împins pe Irinel spre interior. A ales un ritm cumpătat, din care nu lipsesc lectura și rugăciunea. El spune că s-a îndreptat către credință, a „trecut la baptism” și că Biblia i-a devenit reperul de zi cu zi. Felul în care vorbește despre moarte, despre teama care ar putea să-l copleșească, este filtrat prin acest registru spiritual.

„Sunt bine. Sunt ok. Eu iau în glumă aceste zvonuri pe care le mai aud câteodată! Nu îmi este teamă de moarte. Bunul Dumnezeu pe care l-am invitat destul de curând la volanul vieții mele știe întotdeauna ce face! Am trecut la baptism pentru că am ascultat un impuls intern…”

În camera lui simplă, timpul curge altfel. Ziua înseamnă pagini citite, dialoguri rare și un soi de liniște în care așază întâmplările ultimilor ani. Lectura preferată rămâne Evanghelia după Ioan, pe care o reia constant.

„Cred că e mai inteligent să îmi petrec timpul citind Biblia. Nu prea mai ies. Biblia după Ioan citesc și îmi place”

Între telefonul care sună și mesajele care îl anunță despre programul Irinei, Irinel își țese rutina: câteva exerciții ușoare, mese la ore fixe, apoi pagini întregi din Biblie. Așteaptă vești, rareori părăsește azilul și se raportează tot mai mult la credință drept busolă. Iar când vorbește despre viitor, nu face planuri complicate; își dorește doar pași mărunți, o vizită, o îmbrățișare și încă o conversație de seară cu Irina.