Cu ani în urmă, ideea că un pacient obișnuit ar putea avea un deficit serios părea, pentru mulți medici, aproape improbabilă. Apoi au apărut testele mai accesibile, iar cifrele au început să vorbească tare: un cercetător de referință în domeniu, dr. Michael Holick, a atras atenția că date raportate de autorități americane indicau un procent important de adulți și copii cu niveluri scăzute.
Problema? Nu e vorba doar de o stare de „oboseală de sezon”. Deficitul poate să se strecoare în viața ta prin semne pe care le pui pe seama stresului, vârstei sau a „unei perioade mai proaste”. Iar corpul, când nu primește ce îi trebuie, începe să tragă semnale — unele subtile, altele greu de ignorat.
Singura confirmare clară rămâne testul de sânge. Dar până ajungi la analize, merită să urmărești piesele din puzzle. Dacă bifezi mai multe dintre situațiile de mai jos, un consult și o verificare pot face diferența.
Semnele care îți spun că ceva lipsește (și nu e doar în mintea ta)
Piele mai închisă la culoare poate însemna că organismul „muncește” mai mult pentru aceeași sinteză. Dr. Holick explică faptul că pigmentul pielii funcționează ca o protecție naturală, astfel că, pentru a obține o cantitate comparabilă, expunerea necesară poate fi semnificativ mai mare.
Melancolia nu apare mereu cu un motiv clar. Un studiu publicat într-o revistă de psihiatrie geriatrică a asociat nivelurile scăzute cu o predispoziție mai mare spre depresie la vârstnici. Într-un eșantion de 80 de pacienți în vârstă, cei cu valori mai mici au avut șanse mult mai ridicate să fie deprimați față de cei cu niveluri considerate sănătoase.
Dureri ale oaselor și mușchilor: aici lucrurile devin înșelătoare. Holick atrage atenția că astfel de dureri pot fi confundate cu alte diagnostice, precum fibromialgia sau sindromul de oboseală cronică. Tocmai de aceea, înainte să accepți o etichetă care te va urmări luni întregi, un test țintit poate ajuta la excluderea unei cauze surprinzător de frecvente.
Transpirație accentuată în zona capului este un detaliu pe care mulți îl trec cu vederea, dar care revine în observațiile clinice. Holick menționează inclusiv întrebarea clasică adresată mamelor de nou-născuți, iar formularea care a rămas în atenție e tăioasă prin simplitate:
„capul transpirat este unul dintre primele semne”
Cine e mai expus: vârsta, greutatea și intestinele pot schimba totul
După 50 de ani, riscul urcă. Societatea Internațională de Densitometrie Clinică indică faptul că o proporție foarte mare dintre persoanele în vârstă pot ajunge la deficit, nu doar fiindcă petrec mai mult timp în interior, ci și pentru că producția în piele scade odată cu înaintarea în vârstă. După 70 de ani, diferența poate deveni și mai evidentă chiar la aceeași expunere.
Greutate excesivă, obezitate sau masă musculară mare pot înclina balanța. Explicația lui Holick pornește de la faptul că această vitamină este solubilă în grăsimi, ceea ce înseamnă că organismul o „depozitează”. În anumite situații, asta se traduce printr-o nevoie mai mare pentru a atinge aceleași niveluri funcționale.
Problemele intestinale pot face deficitul și mai greu de prins din mers. Dacă digestia sau absorbția grăsimilor e afectată, scade și capacitatea de a absorbi vitaminele solubile în grăsimi. În această zonă intră afecțiuni precum boala Crohn, sensibilitatea la gluten (celiacă și non-celiacă) sau boala inflamatorie intestinală — situații în care „mănânc corect” nu garantează automat că și „asimilez corect”.
Toate aceste semne au un numitor comun: apar în vieți diferite, la vârste diferite, cu intensități diferite. Și tocmai diversitatea lor le face ușor de ignorat — până când se adună.
În cazul acesta, vorbim despre vitamina D. Se confirmă prin test de sânge, iar în alimentație poate veni din produse fortificate (de exemplu unele cereale), suc de portocale fortificat, iaurt simplu, carne de porc, ficat de vită, somon și ouă, alături de alte alimente din dietă.