Lovitură pentru mii de români! Bolile care au fost tăiate de pe lista pentru certificatul de handicap

Un ordin de ministru schimbă, pe tăcute, regulile după care se acordă gradele de handicap în România, iar efectul se simte fix acolo unde nu ai voie să greșești: la dosarul care îți poate susține traiul de zi cu zi. Pentru mii de oameni, „am diagnosticul” nu mai este propoziția care închide discuția.

Noua abordare mută greutatea de pe eticheta medicală pe ce poți face, concret, în viața reală: cât de mult te limitează boala, ce deficit funcțional ai, ce arată testele și cum răspunzi la tratament. Pe scurt, certificatul nu mai vine „dintr-un singur cuvânt” scris pe hârtie.

Schimbarea e pusă în mișcare de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, cu argumentul alinierii la standarde internaționale și la Convenția ONU. În spatele formulelor, însă, rămâne întrebarea care apasă: câți vor trece de următoarea reevaluare cu aceleași drepturi?

Nu mai ajunge diagnosticul: ce caută comisia acum

Regulile noi cer o evaluare mult mai riguroasă: istoricul medical, testele funcționale, severitatea reală a afectării și dovada clară a impactului asupra autonomiei. În unele situații, decizia poate depinde inclusiv de cât timp s-a încercat tratamentul și dacă există documente care arată rezistența la terapie pe o perioadă îndelungată.

Asta înseamnă că două persoane cu același diagnostic pot primi încadrări diferite, dacă una e stabilizată și alta are complicații, crize repetate sau limitări majore. Pare logic pe hârtie, dar în practică înseamnă dosare mai grele, explicații mai multe și un control mai strict asupra fiecărui detaliu.

În plus, se conturează o linie clară între afecțiuni cu evoluție variabilă (care pot fi controlate sau ameliorate) și cele ireversibile. Pentru primele, certificatul devine mai greu de susținut fără dovezi solide; pentru celelalte, procedura se simplifică.

Unde se simplifică și ce se întâmplă cu certificatele deja emise

Actul normativ vine și cu o parte care poate fi văzută ca o gură de aer pentru cazurile grave, ireversibile: certificatul poate deveni permanent încă de la prima evaluare pentru unele dizabilități severe, tocmai pentru a reduce drumurile repetate și birocrația care macină familiile.

În alte situații, caracterul permanent nu apare imediat, ci după o perioadă de urmărire: pentru anumite boli neurologice sau psihiatrice cu impact major, încadrarea permanentă poate fi acordată după a doua evaluare ori după trecerea unui interval de timp de la diagnostic. Mesajul este că sistemul vrea confirmare în timp, nu doar o fotografie de moment.

Între timp, cei care au deja certificat nu sunt chemați „mâine” la ușă: documentele rămân valabile până la data expirării. Dar la următoarea revizuire, criteriile noi se aplică fără excepții, iar acolo începe, de fapt, partea care îi neliniștește pe cei mai mulți.

Lista afecțiunilor care nu mai permit încadrarea automată include, printre altele, viciile de refracție (precum miopia sau astigmatismul) atunci când vederea este corectată eficient cu ochelari, cataracta (decizia fiind luată doar post-operator), tulburările vestibulare (adesea temporare), epilepsia controlată medicamentos (cel mult grad ușor, gradele superioare fiind pentru crize frecvente și rezistente), diabetul zaharat tip 1 sau 2 (nu mai asigură automat certificatul fără dovezi de control metabolic slab pe termen lung ori complicații severe) și afecțiunile respiratorii moderate, precum astmul (încadrat la grad mediu, gradele superioare cerând afectare gravă a funcției pulmonare).

În oglindă, certificatul devine permanent de la prima evaluare pentru dizabilități intelectuale severe, autism cu deficiențe grave, surdo-cecitate, amputații sau surdomutitate, iar pentru demență, psihoze majore, paraplegie ori sechele grave după AVC caracterul permanent se acordă după a doua evaluare sau la doi ani de la diagnostic.