Durere imensă în muzica populară: Mihaela Cojocaru s-a stins din viață, după o perioadă marcată de probleme grave de sănătate, purtate cu discreție. Vestea a lovit puternic familia, colegii de scenă și publicul care i-a urmărit parcursul artistic.
Potrivit apropiaților, artista a ales să rămână rezervată în privința stării sale, continuând să urce pe scenă cu zâmbetul cunoscut. Chiar și când trupul îi transmitea semne evidente de slăbiciune, dragostea pentru cântec a rămas mai puternică decât suferința.
Reacții și omagii
După anunțul dispariției, mesajele de condoleanțe au sosit neîntrerupt din partea celor care au cântat sau au lucrat alături de ea. Colegii o descriu drept o persoană caldă, modestă și complet dedicată scenei.
„O voce care nu va fi uitată”
„Un suflet bun plecat prea devreme”
În mediul artistic, numele Mihaelei Cojocaru rămâne asociat cu respectul pentru public și cu atitudinea profesionistă din spatele fiecărei apariții. Prietenii spun că a luptat până în ultima clipă, păstrând aceeași eleganță și aceeași demnitate cu care a cântat de-a lungul anilor.
Carieră și apropiere de tradiții
Cunoscută pentru felul autentic în care interpreta repertoriul popular, Mihaela Cojocaru a dus mai departe tradițiile românești pe scene de festival, la spectacole și la evenimente de familie. Modul în care transmitea emoția—cald, limpede, fără artificii—i-a adus aprecierea sinceră a publicului.
În fiecare prestație, artista a ales simplitatea: costumul popular purtat cu mândrie, orchestrații curate și o prezență care punea în centru povestea cântecului. Mulți au regăsit în vocea ei liniștea satului, bucuria întâlnirilor și nostalgii care le-au marcat tinerețea.
Rigoarea sa profesională a mers mână în mână cu o discreție rară. A vorbit puțin despre sine și mult prin muzică, lăsând repertoriul să îi fie cartea de vizită. Pentru cei apropiați, rămâne imaginea unei artiste care „a trăit prin și pentru cântec”, transformând scena într-un loc de dialog sincer cu oamenii.
Ecoul pieselor sale continuă să adune amintiri: refrene fredonate la final de petrecere, momente în care un hore lung reunește generații, aplauze păstrate în fotografii și înregistrări din săli mici sau mari. Acolo unde a ajuns vocea ei, rămâne și astăzi o urmă puternică de emoție.
În orele și zilele următoare, omagiile se adună în spațiul public, iar oamenii își trimit unii altora cântecele preferate ale Mihaelei Cojocaru—gesturi simple prin care memoria artistei rămâne vie, de la o piesă la alta.