Există un detaliu mic, trecut adesea cu vederea pe fișele medicale, care a devenit combustibil pentru cele mai aprinse discuții: Rh negativ. Pentru unii, e doar o informație practică înainte de o transfuzie. Pentru alții, e începutul unei povești care nu se oprește la laborator, ci alunecă spre întrebări incomode despre origine, diferență și „ce e, de fapt, uman”.
Se spune des că persoanele cu Rh negativ par atipice — nu neapărat printr-un semn vizibil, ci printr-o listă de trăsături atribuite lor în diverse materiale: sensibilitate mai mare la căldură, preferință pentru zone mai reci, ochi deschiși la culoare, păr blond sau roșcat, dar și o inteligență emoțională mai evidentă. Iar de aici, curiozitatea sare imediat la următorul nivel: de ce tocmai ei?
Ce face Rh-ul atât de diferit
Grupele sanguine sunt împărțite în patru categorii principale: A, B, AB și 0. Diferențele dintre ele sunt legate de prezența unor proteine (antigeni) pe suprafața celulelor din sânge, asociate cu modul în care organismul recunoaște și combate anumiți „intruşi”. În paralel cu această clasificare, apare și eticheta care stârnește cele mai multe întrebări: Rh.
Materialele care alimentează misterul spun că aproximativ 85% dintre oameni sunt Rh pozitiv, în timp ce în jur de 15% sunt Rh negativ — adică nu ar avea acea proteină de pe suprafața celulelor. Diferența pare simplă, dar consecințele practice sunt prezentate ca fiind serioase: sângele Rh negativ ar putea fi folosit la transfuzii pentru oricine, însă o persoană cu Rh negativ ar putea primi sânge doar de la alt Rh negativ.
În aceeași logică a „incompatibilității”, apar și afirmații despre sarcină: se susține că o gravidă cu acest tip de sânge ar putea avea o naștere mai dificilă atunci când bebelușul are tot Rh negativ, fiind descrisă ideea că organismul ar „respinge” sarcina. Chiar și fără detalii, astfel de fraze sunt suficiente ca să aprindă imaginația și să transforme o literă de pe analize într-un subiect de identitate.
De unde apare legenda Rh negativ
Când un grup e rar, apar inevitabil povești. Unele texte merg mult mai departe decât biologia și vorbesc despre un „sânge nepământean”, despre posibilitatea unei origini din afara Pământului sau despre legături cu idei cosmice care includ portaluri și alte lumi. În aceeași zonă speculativă sunt invocate nume celebre din spațiul științei, ca să dea greutate unei atmosfere de „adevăr ascuns”.
Un alt fir narativ susține că ar exista studii care ar fi indicat trăsături „neobișnuite” și chiar un ADN diferit la persoanele cu Rh negativ. Unele publicații au împins teoria și mai mult, sugerând că acestea ar putea fi urmașii Nefilimilor, descriși drept „ingerii cazuti” din Biblie. În acest peisaj, lista de „semne” devine aproape un portret: simțuri mai dezvoltate, o temperatură corporală mai scăzută, tensiune mai mare, intuiție puternică, sensibilitate crescută la soare și chiar ideea unei vertebre în plus.
Se mai afirmă și că cele mai multe persoane cu Rh negativ ar fi întâlnite în Europa de Nord, iar o altă „pistă” ar plasa apariția timpurie a acestui tip de sânge în nordul Spaniei și sudul Franței, cu zeci de mii de ani în urmă. Când astfel de repere geografice sunt puse lângă trăsături fizice și o doză de mitologie, rezultatul e o poveste care se citește singură, indiferent cât de atent încerci să separi faptele de proiecții.
Ceea ce rămâne constant, dincolo de toate straturile de legendă, este că experții nu pot stabili cu certitudine dacă Rh negativ ar avea vreo legătură cu Nefilimii sau cu „extratereștri”, iar în lipsa acelor proteine invocate în clasificare, eticheta Rh negativ rămâne, înainte de toate, o particularitate biologică folosită în medicină, nu o dovadă despre o altă specie.