De ce unii bărbați nu rup căsnicia, deși calcă strâmb? Întrebarea revine constant în discuțiile despre cuplu și psihologia relațiilor. Fenomenul pare paradoxal: într-o lume în care, în SUA, aproape jumătate dintre căsătorii ajung la divorț, există bărbați care înșală, dar rămân alături de soțiile lor. Datele citate de experți indică faptul că aproximativ 57% dintre bărbați au recunoscut măcar o dată un episod de infidelitate, iar aproape trei sferturi spun că ar devia de la regulă dacă ar avea garanția că nu vor fi prinși. Și totuși, foarte puțini părăsesc mariajul pentru persoana cu care au avut aventura.
De ce unii bărbați înșală, dar rămân căsătoriți
Un prim răspuns ține de confort și de istoria comună. Soția reprezintă, adesea, un spațiu al familiarității, al ritualurilor împărtășite și al acceptării necondiționate. În această zonă, un bărbat se simte „văzut” în întregime—cu defecte, obiceiuri, automatisme—un nivel de intimitate greu de reprodus într-o relație nouă. Aventura aduce noutate și risc, dar rareori oferă stabilitate și structura unei vieți împreună.
În joc mai intră și frica de pierdere: familia, locuința, prieteniile comune, ritmul cotidian, chiar și identitatea socială asociată statutului de soț. Multe decizii sunt luate sub presiunea costurilor emoționale și logistice ale unei despărțiri. În plus, nu puțini practică o formă de „compartimentare”: aventura satisface nevoia de validare sau de excitare, în timp ce căsnicia oferă rădăcini, continuitate și o casă în care te poți întoarce.
Psihologic, tentația noutății este alimentată de mecanismele de recompensă—ceea ce este proaspăt aprinde curiozitatea. Însă loialitatea de lungă durată se clădește pe încredere, pe „știința” vieții în doi, pe mii de micro-acorduri necântărite. În acest echilibru delicat, unii bărbați rămân în mariaj nu pentru că „totul e perfect”, ci pentru că greutățile cunoscute par mai ușor de purtat decât necunoscutul.
„O aventură poate furniza scânteie, însă o căsnicie oferă context: istorie, răbdare, responsabilități și acel sentiment greu de înlocuit că ești acasă.”
Straturile mai profunde: atașament, roluri și frica de schimbare
Din perspectiva atașamentului, mulți bărbați rămân deoarece legătura cu partenera îmbină prietenia, complicitatea și rolurile de părinte sau partener de viață. Aventura nu redefinește aceste roluri; cel mult, le ocolește temporar. În plus, certitudinea adusă de relația oficială—rutinele, proiectele comune, apartenența—creează o ancoră greu de dezlegat.
Există și un element de auto-justificare: „nu plec pentru că nu vreau să rănesc pe nimeni”, „copiii sunt pe primul loc”, „a fost doar o scăpare”. Astfel de narațiuni pot ascunde teama de confruntare sau de singurătate. Totodată, schimbarea majoră implică riscuri materiale și emoționale pe care unii nu sunt pregătiți să și le asume.
În mariaj, repararea încrederii cere timp și consecvență: conversații oneste, reconectare emoțională, limite clare, poate și sprijin specializat. Chiar și așa, nu există rețete universale; fiecare cuplu negociază altfel distanța dintre rănire și reconstrucția încrederii. Iar pentru cei care rămân, miza este adesea dorința de a păstra ce au clădit, nu negarea faptului că au greșit.
Privit astfel, paradoxul devine mai puțin misterios: o aventură oferă un vârf de intensitate, în timp ce căsnicia rămâne terenul unde se joacă meciul lung—cu oboseală, dar și cu momentele care dau sens unei vieți împreună.