Pensiile românilor ar putea fi înjumătite după…

România se apropie de un prag critic pentru pilonul public de pensii. Un studiu al Universității Babeș–Bolyai arată că imediat după 2030 aproximativ două milioane de persoane vor intra în rândul pensionarilor, alimentând o presiune suplimentară asupra unui mecanism deja tensionat: tot mai puțini contribuie, tot mai mulți încasează.

În acest context, decalajul dintre contribuabili și beneficiari riscă să devină structural. În prezent se estimează în jur de cinci milioane de pensionari și aproape 7,7 milioane de angajați. Raportul încă pare gestionabil, dar tendința demografică și migrația îl fac fragil.

Valul „decrețeilor” răstoarnă echilibrul contribuții–pensii

Generațiile numeroase născute la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 se apropie de vârsta de retragere. Când acest val va părăsi piața muncii, sistemul va fi testat sever. În paralel, populația activă scade: proiecțiile indică pentru 2070 doar 5,6 milioane de angajați – sau chiar 4,2 milioane, în funcție de ipoteze – pe fondul natalității reduse și al plecărilor peste hotare.

Tradus simplu, baza de finanțare se îngustează în timp ce numărul beneficiarilor crește. Dinamica e deja vizibilă în cifre, iar efectele se transmit atât în bugetele caselor de pensii, cât și în nevoia de resurse suplimentare de la bugetul de stat.

Presiune bugetară și scenariul pensiilor mai mici

Indicatorii fiscali confirmă tendința: în 2022, deficitul sistemului public de pensii a fost aproximativ 2,5% din PIB, cu riscul depășirii pragului de 5% în anii ce vin. Aproape 20% dintre românii apți de muncă își au veniturile în străinătate, ceea ce înseamnă contribuții mai mici în România și un dezechilibru mai pronunțat între plăți și încasări.

Cheltuielile legate de pensii urcă constant, iar statul a ajuns deja să se împrumute pentru a onora plățile curente. În același timp, autoritățile au încercat ajustări inspirate de cerințele europene și de PNRR: recalculări pe bază de puncte, indexări automate, precum și măsuri de egalizare treptată a vârstei de pensionare. Deși utile, specialiștii consideră că ele nu sunt suficiente pentru a inversa tendința.

Concluzia dureroasă a studiului privește nivelul viitor al pensiilor: raportul dintre prima pensie și ultimul salariu (rata de înlocuire) ar putea coborî de la circa 46% în prezent la doar 24% până în 2070. Cu alte cuvinte, un viitor pensionar ar putea încasa doar un sfert din ultimul venit salarial.

„Fenomenul este precum o bombă cu ceas care ticăie și care riscă să explodeze în următorii 6-7 ani. Pentru că vor începe să iasă la pensie angajații născuți în anii 60-70 și vor pune o presiune uriașă pe economie”.

Avertismentul vine pe fondul unei piețe a muncii în care tinerii contribuie puțin: pentru grupa 15–24 de ani, rata de ocupare se situează în jurul 17,9%, ceea ce reduce aportul generațiilor care ar trebui să stabilizeze sistemul în următoarele decenii.

Pe fondul acestor date, discuția publică se concentrează pe soluții care să lărgească baza de contribuții și să tempereze presiunea asupra bugetului: creșterea ocupării, stimularea rămânerii în țară a forței de muncă, politici prietenoase cu familiile tinere și un ritm susținut al investițiilor care creează locuri de muncă. Fără un astfel de mix, avertizează analiștii, combinația dintre îmbătrânirea demografică și migrație va continua să apese asupra pensiilor publice.

În anii ce urmează, ritmul cu care vor ieși la pensie generațiile numeroase și modul în care piața muncii va reuși să absoarbă și să păstreze contribuabilii activi vor decide cât de repede se materializează scenariul în care pensiile se înjumătățesc, dar și cât de mare va fi factura bugetară asociată întreținerii sistemului.