Ușa s-a deschis brusc, iar în prag a apărut el, cu un zâmbet tăios, ca și cum tocmai ar fi câștigat o partidă pe care numai el o juca. Lângă el, un bărbat slab, neîngrijit, cu o geacă veche, ținea mâinile strânse în față, încercând să nu ocupe prea mult spațiu. În câteva secunde, aerul din apartament s-a schimbat: nu era doar o vizită, era o demonstrație.
„— Întâlnește-l, dragă, pe cerșetorul nostru local. De acum înainte, el va locui în casa noastră. Hrănește-l, spală-i hainele, dă-i haine noi. Poți chiar să te căsătorești cu el.”
Replica a fost aruncată ca o palmă. Soția a rămas înțepenită, încercând să înțeleagă dacă a auzit bine sau dacă e doar o glumă crudă împinsă prea departe. Dar tonul lui, felul în care stătea drept, triumfător, nu lăsau loc de îndoială. În spatele scenei, se simțea o pregătire rece, o schemă pusă cap la cap cu grijă.
„— Ce faci? Despre ce vorbești?”
Răzbunarea semnată la notar
În locul unei explicații, el a ales să apese și mai tare. Nu a negociat, nu a cerut, nu a încercat să salveze aparențele. A vorbit despre plecare, despre o altă femeie, despre cum viața lui abia începe. Cuvintele au venit tăiate scurt, ca și cum erau repetate de mult, iar momentul acesta era doar scena finală.
„— M-am săturat de tine. Mă duc la o altă femeie, mai tânără și mai frumoasă. Iar tu vei putrezi aici, nu-mi pasă. Din acest căsătorie aveam nevoie doar de fiul nostru, iar el este deja adult; viața mea abia începe. La revedere, dragă.”
Partea cea mai șocantă nu era discursul, ci faptul că era dublat de acte. Cu o zi înainte, bărbatul semnase în grabă un contract la un notar cunoscut: își vânduse jumătatea din apartament unui străin ales la întâmplare. Nu unui prieten, nu unei rude, nu cuiva cu resurse, ci lui Victor — un cerșetor pe care îl întâlnise lângă supermarket.
Tranzacția, spusă pe scurt, a sunat a batjocură: o sticlă, câteva mii de lei și un dosar cu hârtii îndoite. Pentru el, asta a fost miza: să lase în urmă o problemă care să doară. Să transforme casa, locul unde se presupune că e liniște, într-un coșmar birocratic și uman.
În mintea lui, totul era genial în simplitate: soția rămânea, legal, blocată în aceeași locuință cu un om al străzii. Apoi ușa s-a trântit, iar la câteva ore distanță el era deja departe, în avion, cu amanta machiată, visând la mare și la o viață fără explicații.
Casa împărțită cu un străin
În apartament, după ecoul pașilor și liniștea care a urmat, a rămas doar sunetul mărunt al lucrurilor care nu se opresc: picuratul de la baie, respirația grea, hainele străinului. Soția a stat câteva clipe în hol, ca și cum ar fi numărat până la zece, doar ca să nu se prăbușească.
Apoi s-a întors spre oaspetele ei, nu cu furie, ci cu o oboseală care spunea că înțelege mizeria din spatele mizeriei. A vrut un singur lucru: să pună ordine, măcar în prima întrebare.
„— Cum vă numiți?”
Victor a răspuns stângaci, aproape în șoaptă, ca un om obișnuit să fie alungat înainte să apuce să spună tot.
„— Victor. Eu… plec dacă vreți.”
Dar reacția ei a rupt logica răzbunării pregătite de el. În loc să-l împingă afară sau să înceapă un război, i-a cerut să facă lucruri simple, omenești: un duș, mâncare, apoi discuții. N-a fost teatru. A fost un gest tăios de normalitate, care făcea planul lui să pară, brusc, mai puțin sigur.
„— Nu, Victor. Acum vei face un duș, vei mânca, iar apoi vom vorbi.”
Câteva ore mai târziu, în fața ei nu mai era „cerșetorul” din ușă, ci un bărbat obosit, dar curățat, îmbrăcat în vechiul lui trening. Pe masă au ajuns actele: dosarul mototolit, paginile care schimbau, în mod absurd, destine. În liniștea aceea, Victor nu mai părea o amenințare, ci dovada vie că cineva a fost folosit drept armă.
Soția i-a arătat, fără ocol, ce înseamnă hârtiile: conform documentelor, el ajunsese proprietarul unei jumătăți din apartament. A spus lucrurile direct, dar fără să-l umilească, iar Victor a coborât privirea, rușinat, ca și cum abia atunci înțelegea amploarea jocului în care fusese aruncat.
Și abia aici s-a văzut „surpriza” pe care ea o pregătise, nu prin urlete sau răzbunare oarbă, ci printr-o ofertă imposibil de întors pe dos: să-l ajute pe Victor să iasă de pe stradă, să-i aranjeze o cameră la un adăpost, să-i cumpere haine, iar el să îi transfere înapoi partea din apartament, „cinstit și corect”.