Fenomenele seismice rămân printre cele mai greu de anticipat: apar brusc, iar efectele lor pot genera teamă și dezorientare. Un cutremur major este un scenariu care revine periodic în discuțiile publice, fie prin prisma mărturiilor religioase, fie prin evaluările specialiștilor.
În ultimele decenii, numele lui Arsenie Boca a fost asociat atât cu descrieri ale unor „minuni”, cât și cu relatări despre diverse prevestiri. Deși nu a fost canonizat, mulți credincioși îl privesc ca pe un sfânt și îi atribuie afirmații ce circulă în spațiul public, între care și o avertizare privind un posibil seism devastator în România, cu București în prim-plan.
Profeția atribuită lui Arsenie Boca
Relatări venite de la două măicuțe care l-ar fi cunoscut susțin că Arsenie Boca ar fi vorbit despre producerea unui eveniment seismic de mare intensitate, cu impact major în Capitală. Reconstituirea acestor mărturii este adesea citată pentru a explica teama legată de vulnerabilitatea orașului la mișcări tectonice puternice.
„O să ne pască un mare cutremur și blocurile din București vor ajunge ca și cutiile de chibrituri”.
Astfel de afirmații au prins ecou și pe fondul memoriei colective despre marile seisme din secolele trecute și, mai ales, al tragediei din 1977, când România a trecut prin unul dintre cele mai grele momente seismice ale sale.
Perspectivele specialiștilor privind riscul seismic
Recent, un seism de peste 5 grade pe scara Richter, produs joi dimineața în zona Buzăului, resimțit inclusiv în București, a readus în prim-plan discuția despre probabilitatea unui eveniment și mai puternic, posibil peste 7 grade. În acest context, vocile din sfera științei încearcă să pună în balanță istoricul regional și modelele statistice.
Profesorul Gheorghe Mărmureanu, fost director al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a sintetizat modul în care s-au succedat marile seisme vrâncene în ultimele două secole. Potrivit explicațiilor sale, există „linii” temporale în care au apărut serii de evenimente cu magnitudini ridicate și serii intermediare, cu intensități mai reduse.
„Am scris mai multe cărți în care am făcut o analiză a cutremurelor vrâncene, începând cu ultimii 200 de ani, cu date pe care le-am cules din diferite locuri. Am constatat că sunt cutremure mari, care au loc după un anumit număr de ani, iar intermediar, altă serie de cutremure mari, care apar tot după o anumită perioadă. De exemplu este o linie de cutremure puternice care au avut loc în 1738 – 1838 – 1940, care s-au succedat, iată, la 100-102 ani.
Apoi există o altă linie de cutremure care a avut loc în anii 1804 și 1906, dar acestea nu au fost atât de puternice. Cutremurul pe care îl așteptăm peste vreo 20 de ani va fi mare, cam de 8 grade, dar nu putem ști exact. Va fi un cutremur foarte adânc, dar efectele nu vor fi chiar atât de mari.”
În raport cu aceste observații, mesajele publice oscilează între prudență și speranță: știința nu poate stabili cu precizie data unui cutremur, dar trecutul oferă repere pentru a înțelege patternurile regiunii și pentru a calibra așteptările societății.
Între interpretarea religioasă a prevestirilor și analiza tehnică a riscului, publicul își construiește propriile repere. Pentru unii, cuvintele atribuite lui Arsenie Boca au greutate spirituală; pentru alții, graficele seismologice rămân etalonul. Discuția rămâne deschisă, iar interesul față de vulnerabilitatea seismică a marilor orașe continuă să crească.