in

Programul ‘Creditul Fermierului’, un ajutor subtanțial pentru agricultura românească

O rază de speranță vine din partea Ministerului Agriculturii, care propune un ajutor semnificativ prin programul „Creditul Fermierului”.


Programul în valoare de peste 161 milioane de euro, reprezintă o iniţiativă menită să susţină accesul fermierilor la lichidităţi esenţiale pentru dezvoltarea activităţilor agricole.

Bugetul destinat acestui program este de aproximativ 815,5 milioane lei, echivalentul a 164,1 milioane euro. Fondurile sunt alocate din „Fondul pentru creditare şi garantare a creditelor”, precum şi din bugetul anual al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Se estimează că acest ajutor va sprijini până la 3.500 de beneficiari, oferindu-le un suflu nou într-o perioadă marcată de incertitudini economice.

Schemele de ajutor de stat sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii sectorului agricol, mai ales în contexte de criză. „Creditul Fermierului” acordă un grant care acoperă partea de dobândă legată de ROBOR la 3 luni, pe o durată de maxim 60 luni, fără a depăşi o valoare nominală stabilită prin acordul de finanţare, limitată la echivalentul în lei al sumei de 280.000 de euro pe beneficiar.

Cum se acordă ajutorul și cine beneficiază

Programul este destinat întreprinderilor afectate de criză, cu acordarea ajutorului stabilită pentru data de 30 iunie 2024. În nota de fundamentare se specifică că plata grantului se realizează până la data de 30 iunie 2030, respectând cuantumurile stabilite. Dacă dobânda ROBOR depășește nivelul prevăzut, beneficiarul va plăti diferența.

Beneficiarii eligibili includ o gamă largă de actori din sectorul agricol: operatori economici, asociaţii agricole, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și familiale, precum și asociații de fermieri. Aceștia pot obține credite non-revolving pentru finanţarea capitalului de lucru, pe o perioadă de până la 60 de luni, cu o rată a dobânzii formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 1,95% pe an.

Rata dobânzii va fi suportată parțial de stat

Rata dobânzii va fi decontată de Ministerul Agriculturii, sub forma ajutorului de stat, iar partea reprezentând marja de 1,95% este suportată de către beneficiar. Instituțiile de credit implicate în program sunt obligate să mențină aceste condiții pe toată durata derulării contractelor, asigurând astfel o stabilitate financiară beneficiarilor.

Programul este administrat de Fondul de Garantare a Creditului Rural – S.A. – IFN (FGCR), cu MADR furnizând resursele financiare necesare. Ajutorul de stat sub forma grantului este virat lunar de MADR în contul administratorului, FGCR, bazat pe deciziile și raportările lunare ale instituțiilor de credit. Costurile de administrare a programului, reprezentând 1% din valoarea creditelor acordate, sunt suportate de MADR.

Ajutoarele de stat acordate în cadrul acestui program vor fi compatibile cu normele pieței comune și vor fi acordate doar după obținerea autorizării din partea Comisiei Europene, asigurându-se astfel conformitatea cu reglementările UE.

Urmărește-ne și pe Google News

Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter

MENȚIUNE:

Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.

Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.