in

RAR aduce lămuriri importante pentru comercianții de mașini second-hand

Registrul Auto Român (RAR) a emis un comunicat oficial prin care a lămurit statutul documentului RAR Auto-Pass.

RAR aduce lămuriri importante pentru comercianții de mașini second-hand

Acesta a generat confuzie și sancțiuni în rândul industriei auto, iar reprezentanții acesteia au cerut clarificări autorităților.

În mod surprinzător, RAR a confirmat că documentul nu este obligatoriu pentru vânzarea autoturismelor second-hand, contrazicând informațiile care circulau anterior și care îi implicau pe comercianți în diverse sancțiuni.

Motivele protestului și impactul asupra industriei auto

Pe 30 ianuarie, comercianții de autoturisme din Ploiești au organizat un protest la sediul Finanțelor Locale, nemulțumiți de amenzile primite pentru nerespectarea termenelor legale de scoatere a autoturismelor din evidența fiscală. Aceste sancțiuni au fost aplicate din cauza întârzierilor în obținerea cărților de identitate ale vehiculelor sau a documentului RAR Auto-Pass, ce trebuia să însoțească tranzacțiile de mașini second-hand. Amenzile aplicate au variat între 400 și 1600 de lei, iar această situație a afectat grav activitatea comercianților din domeniu.

Protestul nu s-a concentrat doar pe aspectul financiar, ci și pe dificultățile birocratice cu care se confruntă comercianții de mașini. Întârzierile în eliberarea documentelor necesare vânzării autovehiculelor crează un climat de incertitudine și imposibilitatea respectării termenelor legale impuse de autorități.

În aceste condiții, comercianții au cerut intervenția Registrului Auto Român și a Ministerului Finanțelor pentru a adresa problemele cu care se confruntă industria auto și pentru a aduce mai multă transparență în privința reglementărilor fiscale și administrative.

Citește și: RAR lansează chatbot-ul RAReș. Asistentul virtual care simplifică viața șoferilor

Clarificările aduse de RAR

În urma acestui protest și a solicitărilor venite din partea industriei auto, Registrul Auto Român a emis un punct de vedere oficial, detaliind clar statutul documentului RAR Auto-Pass. Directorul tehnic RAR, Cristian Bucur, a precizat că instituția are atribuții exclusiv în ceea ce privește siguranța vehiculelor, protecția mediului și conformitatea acestora cu reglementările tehnice.

În schimb, RAR nu are competențe legate de declararea vehiculelor în evidențele fiscale sau de transcrierea dreptului de proprietate.

RAR a subliniat că RAR Auto-Pass reprezintă un instrument de informare a cumpărătorilor și are ca scop principal furnizarea istoricului valorilor odometrului vehiculului. Acest document este disponibil doar pentru vehiculele deja înmatriculate în România și este emis doar pentru acele autovehicule care au cartea de identitate completată de către RAR.

De asemenea, RAR a precizat că certificatul Auto-Pass nu înlocuiește în niciun caz cartea de identitate a vehiculului (CIV) și nu este un document obligatoriu pentru tranzacțiile cu autoturisme second-hand.

Într-un comunicat oficial trimis Observatorului Prahovean, RAR a menționat: „Certificatul RAR Auto-Pass se emite la cererea solicitantului, dar nu este o obligație. Acest certificat digital nu presupune deplasarea la Registrul Auto Român și reprezintă un instrument de informare, având rolul de a oferi cumpărătorilor informații cu privire la istoricul vehiculului, inclusiv valorile odometrului înregistrate în baza de date a RAR.”

De asemenea, documentul se emite doar pentru vehiculele care au fost deja completate în baza de date a RAR, iar agenții economici autorizați din România sunt cei care se ocupă de actualizarea istoricului vehiculelor.

Urmărește-ne și pe Google News

Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter

MENȚIUNE:

Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.

Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.