Povestea Zainabei începe în întuneric, dar se deschide într-o lumină pe care nimeni din jur nu o bănuia. Tatăl a hotărât s-o mărite cu un cerșetor, iar gestul menit s-o îndepărteze a ajuns, paradoxal, să-i fie punte către demnitate și liniște.
Deși nu a văzut niciodată lumea, Zainab o „citea” prin piele și auz: adierea caldă, foșnetul ierbii, veselia copiilor deveneau pentru ea tablouri vii. Însă odată cu aceste culori ale simțurilor veneau și frigul, respingerea, rușinea care i-au însoțit copilăria.
O copilă ascunsă de lume
În casa unde aparența cântărea mai mult decât bunătatea, orbirea era considerată o pată. Surorile ei, Amina și Leila, erau mândria tatălui—grațioase, priviri de miere, lăudate în târg. Zainab, în schimb, era ascunsă. Tatăl, negustor înstărit de țesături, își expunea marfa și fetele „perfecte”, dar o ținea pe Zainab departe de ochii lumii.
Sprijinul ei fusese mama: o prezență blândă care îi netezea părul și îi dădea curaj. După moartea mamei, nu doar ochii Zainabei au rămas în beznă; toată casa s-a închis în tăcere și răceală.
„Ești specială, fiica mea. Sufletul tău vede ceea ce alții nu vor vedea niciodată.“
Fără scutul mamei, tatăl s-a înăsprit. O evita, o numea „lucrul acela”, o îndepărta de la masă când veneau oaspeți. Când îndrăznea să întrebe, îi răspundea tăios, de parcă simpla ei voce îi rănea orgoliul.
Ziua în care a împlinit douăzeci și unu de ani a schimbat totul. A intrat la ea fără să bată, cu pași grei și hotărâți, lăsând pe podea o rochie de nuntă împăturită.
— Mâine te măriți, a spus el cu voce rece.
— Cu cine?
— Cu un cerșetor de la moschee. Tu ești oarbă, el e sărac. O afacere potrivită.
Nunta s-a făcut fără cântec, fără veselie. Nici măcar o binecuvântare. Doar o împingere spre bărbatul cu haine simple și următoarele cuvinte:
— De acum, e treaba ta.
Așa a intrat Yusha în viața ei. I-a prins mâna cu grijă, ca pe un vas fragil, și au pășit împreună spre o colibă mică, la marginea satului, mirosind a fum, mentă și pământ reavăn.
— Aici vei fi în siguranță.
Drumul spre o lumină care nu se stinge
La început au fost tăceri stinghere. Yusha i-a arătat locul fiecărui obiect: oala de lut, ulciorul cu apă, patul de paie. O acoperea noaptea cu un palton vechi, cu iz de ploaie. Frica s-a topit încet, iar gesturile mărunte au făcut loc încrederii.
Într-o seară, i-a adus ceai cu mentă și a întrebat-o blând:
— Îți place mirosul ierbii după ploaie?
— Da… miroase a viață, a zâmbit ea.
— Atunci mâine îți voi aduce o ramură de iasomie. Să miroasă a fericire.
Și s-a ținut de cuvânt. Din vorbele lui, lumea prindea contururi pe care Zainab nu le cunoscuse niciodată. El îi „picta” cerul, copacul din față, zborul păsărilor.
— Acum cerul e roz, ca sucul de rodie. Păsările se întorc la cuiburi. Copacul din față parcă se pleacă spre tine, ca și cum ar vrea să te apere.
Lunile au trecut în tihnă. Zainab a învățat să gătească, să spele, să îngrijească grădinița din spatele colibei. Noaptea, îl auzea rugându-se cu o voce caldă, adâncă—nu părea că vorbește doar cu Dumnezeu, ci cu inima lumii. Totuși, Yusha ascundea ceva: uneori tăcea brusc, alteori se schimba când venea vorba despre trecut.
— Ai fost mereu sărac?
— Nu, a rostit după o pauză. Dar poate că sărăcia mi-a salvat sufletul.
Într-o zi, Zainab a îndrăznit să meargă singură la piață. Și-a amintit drumul din descrierile lui: pași numărați până la poartă, cotul spre râu, zidul de piatră ca reper. Cu un coș mic în mâini, a ascultat harta vie a sunetelor și a mers.
O mână i-a strâns brusc brațul. O voce veche, recunoscută, a șuierat prin mulțime.
— „Oarbă murdară!”
Era Amina. Ecoul trecutului încerca să o împingă iar în întuneric.
— „Încă trăiești? Încă ești soția acelui cerșetor?”
— „Da. Și sunt fericită.”
Piața foșnea de pași și de voci, mirosea a condimente, a pământ reavăn și a mentă. Zainab și-a strâns coșul la piept și a respirat adânc, lăsând liniștea dobândită alături de Yusha să-i stea aproape, ca o lampă aprinsă în mijlocul drumului.
Urmărește-ne și pe Google News
Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter
MENȚIUNE:
Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.