Obiceiul de a urina în duș a fost împins în ultimele luni din zona „nimeni nu spune cu voce tare” direct în dezbatere publică. Unii îl apără ca pe un gest pragmatic, alții îl tratează ca pe un tabu, iar argumentele ajung rapid de la „nu e mare lucru” la „e o idee excelentă pentru planetă”. Problema e că, atunci când discuția se oprește la apă, lipsește piesa care schimbă complet perspectiva.
În mijlocul acestui val de păreri, Dr. Alicia Jeffrey-Thomas, specialist în sănătatea planșeului pelvin, ridică un semn serios de întrebare — mai ales pentru persoanele desemnate femei la naștere. Nu vorbește despre rușine sau etichetă, ci despre un detaliu fiziologic pe care mulți îl ignoră tocmai pentru că pare „o nimica toată”.
Argumentul care îi face pe mulți să ridice din sprâncene: apa
Susținătorii obiceiului pornesc de la un calcul simplu: dacă îți sincronizezi dușul cu momentul în care ai merge la toaletă, ai putea economisi aproximativ 2.190 litri de apă pe an, de persoană, din apa folosită la trasul apei. Când cifra e tradusă în impact colectiv, discuția devine imediat mai aprinsă: la nivelul întregii populații a SUA, s-a vehiculat un potențial de economisire de ordinul sutelors de miliarde de litri anual.
Și aici apare tentația: pare un compromis mic, aproape „invizibil”, pentru un câștig de mediu palpabil. În plus, dușul e deja locul unde curge apă, deci pentru mulți gestul se simte ca o optimizare logică. Exact acest tip de argument — „oricum curge apa” — face ca subiectul să se răspândească rapid și să fie repetat ca un sfat util.
Doar că economiile nu sunt singura monedă în această discuție. Iar când intră în joc corpul, un gest care pare neutru poate avea efecte care nu se văd imediat, dar se pot simți mai târziu, în situații complet neașteptate.
Ce spun specialiștii când intră în discuție corpul
Din perspectiva medicală, avertismentul nu vine ca o morală, ci ca o observație despre cum funcționează corpul în contexte diferite. Dr. Alicia Jeffrey-Thomas vorbește despre planșeul pelvin și despre felul în care rutina zilnică poate „învăța” organismul anumite asocieri, chiar dacă tu nu îți propui asta. Pentru mulți, ideea că un obicei repetat într-un anumit mediu poate influența reacțiile ulterioare pare teorie — până când devine practică.
În discuția despre duș, detaliul care schimbă nuanța este că vorbim despre un spațiu în care sunetul apei curgătoare, postura și relaxarea musculară nu sunt identice cu cele de la toaletă. Iar diferențele acestea, repetate de suficient de multe ori, pot ajunge să conteze mai mult decât ți-ai imagina într-o dimineață grăbită.
„Atenție” nu înseamnă „interzis pentru toată lumea”, ci că există persoane pentru care riscul e mai relevant decât presupunem.
Concret, avertismentul pentru femei este legat de faptul că urinarea în picioare, în duș, poate să nu permită aceeași relaxare optimă a musculaturii implicate și, în timp, poate contribui la obiceiuri care nu ajută planșeul pelvin; în paralel, asocierea repetată dintre apa care curge și urinare poate „antrena” vezica să ceară mai des acest reflex, crescând predispoziția către urgență urinară sau mici episoade de pierderi involuntare în contexte banale (de la spălatul pe mâini la auzul apei la chiuvetă).