Usturoiul e genul de aliment pe lângă care treci zilnic, fără să-i dai importanță… până când îți amintești cât de des apare în discuțiile despre imunitate, energie și „remedii din bătrâni”. Are un gust intens, un miros care nu iartă și o reputație care, surprinzător, nu se sprijină doar pe folclor.
Faptul că e folosit de mii de ani atât în bucătărie, cât și în medicina tradițională, a ținut usturoiul în centrul atenției mult timp. Dar adevărata miză e alta: e încă studiat și astăzi, tocmai pentru că în spatele simplității lui pare să existe un mecanism clar, repetabil, care explică de ce un ingredient atât de comun ajunge să fie văzut ca o mică „farmacie”.
„Are peste 25 de efecte benefice asupra organismului.”
Aceasta este afirmația atribuită lui Mihail Stroescu, iar ideea-cheie din jurul ei a rămas aceeași: o parte importantă dintre aceste efecte sunt susținute și de cercetarea modernă. De aici începe curiozitatea reală: nu doar că ar avea efecte, ci cum se ajunge la ele, pas cu pas, în organism.
De ce usturoiul nu mai e doar un ingredient
În farfurie, usturoiul pare doar un „accent” care ridică gustul. În realitate, e unul dintre acele alimente pe care le recunoști imediat după miros, iar tocmai acest detaliu trădează ceva mai profund: prezența unor compuși activi care nu sunt acolo întâmplător.
Usturoiul este cunoscut în mod oficial și prin denumirea științifică Allium sativum. Iar ceea ce îl face atât de interesant nu e o vitamină „la modă”, ci faptul că este bogat în compuși organosulfurici — adică exact acele substanțe care îi dau atât mirosul pătrunzător, cât și aura de aliment cu potențial terapeutic.
Partea care prinde atenția este că acești compuși nu acționează „în gol”. Ei intră într-un joc chimic ce poate fi declanșat chiar de gestul aparent banal pe care îl faci în bucătărie: când pregătești cățeii pentru mâncare.
Ce se întâmplă în usturoi când îl tai
Nu orice usturoi „lucrează” la fel în orice moment. Detaliul care schimbă totul este modul în care îl pregătești: când îl zdrobești sau îl tai, în interior se declanșează formarea unei substanțe considerate esențială pentru efectele lui. Practic, acțiunea mecanică — tăierea sau zdrobirea — nu e doar o etapă de gătit; este, în sine, un declanșator.
De aici vine și motivul pentru care usturoiul rămâne atât de ușor de integrat „inteligent” în alimentația zilnică: nu trebuie să fie complicat, ci doar înțeles. Uneori, diferența dintre un cățel aruncat întreg în mâncare și unul pregătit cu atenție poate sta în reacții care pornesc imediat, invizibil, înainte să ajungă în farfurie.
Substanța despre care vorbesc specialiștii ca fiind cea mai importantă dintre acești compuși se numește alicina și se formează exact atunci când usturoiul este zdrobit sau tăiat, moment în care își capătă și o parte din mirosul puternic, dar și profilul care l-a făcut atât de discutat.