În multe gospodării de la sat, actele rămân „pe hârtie” doar pe jumătate: casa există, terenul e muncit, impozitul se plătește, dar în spate stă o neliniște care se simte la orice discuție despre vânzare, moștenire sau simpla trecere a timpului. Pentru unii, e o problemă amânată ani la rând; pentru alții, e motivul pentru care un drum la primărie se termină cu întrebări care dor.
În acest context, o schimbare de procedură legată de înregistrarea terenurilor și a caselor în sistemul oficial a început să fie privită ca o gură de aer. Iar miza nu e mică: când lucrurile se pun în ordine, apar șanse reale pentru proprietari și moștenitori să nu se mai împotmolească în aceeași poveste repetată din familie în familie.
Ce se mișcă, de fapt, în satele din România
În spatele acestei mișcări stă un proiect de înregistrare sistematică a imobilelor, gestionat de ANCPI, derulat în etapa a doua și susținut financiar prin PoCIDIF 2021–2027. Ținta e amplă: 660 de comune și înscrierea a peste 5,7 milioane de hectare în sistemul de cadastru și carte funciară.
Pe hârtie sună tehnic. În viața reală, înseamnă că imobilele din localitățile prinse în program sunt măsurate și înregistrate fără costuri pentru proprietari. Asta schimbă dinamica: când echipele ajung în teren, apar și întrebările inevitabile despre acte, proprietari trecuți în registre, limite, vecini, plus acea piesă care blochează cel mai des totul.
Și aici apare tensiunea: în multe sate, formalitățile rămân „în aer” nu pentru că oamenii nu vor, ci pentru că sunt plecați, sunt mulți moștenitori, nu se înțeleg ușor sau pur și simplu nu există bani puși deoparte pentru pașii legali. Iar când timpul trece, fiecare amânare poate să coste.
De ce contează viteza și cine pornește mecanismul
Detaliul care face diferența nu ține doar de bunăvoința familiei, ci de calendar și de cine declanșează procedura. În această schemă, administrația locală nu e doar „ghișeul” unde se depun cereri, ci locul de unde pleacă sesizările și documentele care pot pune rotițele în mișcare.
Primăria, prin secretar, are obligația să trimită mai departe către Camera Notarilor Publici informațiile necesare deschiderii dosarului: date despre proprietarul decedat, bunurile lăsate și posibilii moștenitori, culese din registrele agricole și fiscale. Practic, sistemul începe de jos în sus, din comună, cu documente care există deja în evidențe.
Totul se joacă însă la detaliile care par mici până devin decisive: dacă moștenitorii nu sunt de găsit, dacă nu răspund la citații, dacă se pierde fereastra de timp, atunci avantajul se poate evapora. Iar în sate, unde oamenii sunt răspândiți prin țară sau prin străinătate, întârzierile apar fix când nimeni nu se așteaptă.
„Singura condiție fiind prezența moștenitorilor în fața notarului public.”
Concret, în comunele incluse în program, succesiunea poate fi dezbătută gratuit (onorariul fiind decontat), dar doar dacă moștenitorii se prezintă la notar și certificatul de moștenitor este emis în maximum doi ani de la sesizarea făcută de primărie; dacă termenul e depășit, costurile notariale ajung la moștenitori, iar după finalizarea înregistrării sistematice, înscrierile ulterioare în cartea funciară se fac contra cost conform legii.