Bogdan a dezvăluit că Nicolae Ciucă, actualul președinte al PNL, va fi candidatul partidului la alegerile prezidențiale, indicând astfel că viitorul președinte al României ar putea fi chiar Ciucă.
Într-o declarație dată la Realitatea Plus, Rareș Bogdan a exprimat încredere totală în Nicolae Ciucă, subliniind că partidul are o strategie bine pusă la punct pentru a asigura continuitatea unui președinte de dreapta la Palatul Cotroceni.
„Avem strategie pregătită pentru ca la Cotroceni să continue tot un președinte de dreapta, iar acesta să fie Nicole Ciucă. Sunt foarte încrezător în asta și știu ce vorbesc,” a menționat Bogdan.
Acest anunț a fost completat de o solicitare adresată fostilor colegi de la Realitatea, de a acredita moderatorul emisiunii pentru prima conferință de presă a viitorului președinte.
Pe de altă parte, Nicolae Ciucă a discutat despre candidatura sa într-o manieră mai rezervată, subliniind importanța și potențialul PNL în câștigarea alegerilor. Într-o întâlnire a Ligii Aleșilor Locali a PNL din regiunea Sud-Vest Oltenia, Ciucă a afirmat: „Când va veni vremea, vom vorbi despre toate. PNL are cea mai valoroasă resursă umană, are capacitatea, are potențialul, are fapte și obiective, poate să își asume abordarea și câștigarea alegerilor în anul 2024.”
Această dezvăluire a venit ca o surpriză pentru mulți, întrucât Rareș Bogdan a extins speculațiile, sugerând că Nicolae Ciucă nu va fi doar candidatul PNL, ci și un candidat surpriză, implicând posibila susținere din partea altor formațiuni sau grupări politice.
Urmărește-ne și pe Google News
Rețele de socializare: Instagram, Facebook și Twitter
MENȚIUNE:
Informaţiile publicate de Vesteazilei.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ.
Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.